News Flash:

Prozelitism religios strecurat pe sub usa Inspectoratul Scolar Judetean

6 Ianuarie 2005
1382 Vizualizari | 0 Comentarii
•Semestrul trecut, ISJ a primit peste 20 de cereri de colaborare din partea unor organizatii neguvernamentale, dintre care putine au fost acceptate •Conducerea Inspectoratului Scolar este prudenta in a acorda dreptul de a intra in scoli reprezentantilor unor astfel organizatii

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) se confrunta in ultima perioada de timp cu o avalansa de solicitari de colaborare din partea organizatiilor neguvernamentale. Conform declaratiilor lui Doru Tigau, inspector general adjunct al ISJ, scopurile declarate sunt intotdeauna umanitare, generoase, mereu apeland la latura afectiva, fiind din acest punct de vedere greu de refuzat, fiind vorba de proiecte de ajutare a copiilor necajiti, orfani, lipsiti de mijloace materiale etc. Cu toate acestea, conducerea Inspectoratului Scolar a devenit prudenta in a acorda dreptul de a intra in scoli reprezentantilor unor astfel organizatii inainte de o verificare minutioasa, care sa ofere date complete privind statutul acestora, proiectele desfasurate pana acum, calificarea personalului. Aceasta deoarece de cele mai multe ori grupul tinta al organizatiilor neguvernamentale este constituit de persoane in dificultate, care, primind un ajutor cat de mic, devin foarte usor de manipulat.

Un caz concret

Doru Tigau a aratat ieri ca ultima solicitare de acest gen este cea a reprezentantilor Asociatiei Crestin Umanitare "Slujirea vietii", condusa de Daniela Cadar, care au solicitat conducerii Inspectoratului Scolar sa le acorde dreptul de a desfasura in scoli un program de integrare sociala a copiilor cu dizabilitati, in vederea eliminarii discriminarii sociale a acestora. Inspectorul scolar general adjunct a precizat ca are indoieli privind acest proiect, intitulat "Imi pasa". "Desi in statutul juridic al organizatiei este precizat ca aceasta este aconfesionala, unul dintre scopurile mentionate intr-un act aditional este indrumarea spirituala", a declarat ieri Tigau. Acesta a aratat ca a refuzat sa-si dea acordul pentru ca acest proiect sa se desfasoare in scoli. Contactata telefonic, Daniela Cadar a prezentat insa o parere diferita. "Este vorba de o eroare, nu urmarim indrumarea spirituala, iar pe cei care solicita acest lucru ii indrumam spre persoane abilitate sa ofere astfel de consiliere. Noi urmarim integrarea sociala si scolara a elevilor cu dizabilitati. La sedintele de consiliere va participa si un reprezentant al scolii sau un educator", a declarat Cadar. Cu toate acestea, raspunsul reprezentantilor ISJ a ramas negativ. "Ar putea fi vorba de prozelitism religios, inadmisibil intr-o institutie de invatamant", a mai declarat Tigau. Acesta a mai aratat ca semestrul trecut au fost peste 20 de cereri de colaborare din partea unor organizatii neguvernamentale, dintre care putine au fost acceptate. Reprezentantii Asociatiei Crestin Umanitare "Slujirea vietii" sunt decisi insa sa insiste. "Incercam sa gasim o solutie impreuna, si voi mai discuta zilele urmatoare cu reprezentantii ISJ", a mai afirmat Daniela Cadar.
Marius CUNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1730 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017570 (s)

loading...