News Flash:

Prunea, acuzat ca a luat spaga 12 mii de dolari

22 Mai 2009
736 Vizualizari | 0 Comentarii
Prunea acuzat ca a luat spaga 12 mii de dolari
Finantatorul echipei FC Arges, Cornel Penescu, a stat, ieri, la DNA Pitesti aproximativ un sfert de ora, iar la plecare a precizat ca nu a venit pentru nici o confruntare. Surse judiciare apropiate anchetei au precizat, insa, ca lui Penescu i s-ar fi extins acuzatiile din dosar, pentru o noua infractiune de dare de mita, dupa ce Prunea a fost pus sub acuzare oficial, scrie Onlinesport. Surse judiciare au declarat, saptamana trecuta, pentru o agentie de stiri, ca directorul de relatii internationale al FRF, Florin Prunea, a fost si el pus sub acuzare pentru trafic de influenta, dupa ce procurorii spun ca el ar fi primit de la Cornel Penescu 12 mii de dolari pentru a interveni pe langa membrii mai multor comisii din cadrul FRF pentru ca patronul FC Arges sa scape de anumite sanctiuni. Dupa sfertul de ora petrecut in sediul DNA Pitesti, Cornel Penescu a spus: "Nu am dat nici o declaratie. Sa stiti ca nu am venit pentru confruntari". Avocatul lui Florin Prunea, Adrian Ion, a venit, ieri, la DNA Pitesti pentru a depune niste acte si a declarat presei ca directorul de relatii internationale al FRF nu vine la DNA, pentru ca nu a fost chemat. "Domnul Prunea nu va veni astazi (ieri - n.r.) la DNA, pentru ca nu a fost chemat. Eu am venit sa depun niste acte, pe care puteam sa le depun si ieri si alaltaieri", a spus avocatul Adrian Ion, la intrarea in sediul DNA. Avocatul a iesit de la DNA dupa mai putin de o ora. "Oricum, domnul Prunea este plecat in Serbia, la un Congres UEFA. Retineti, va rog, aspectul ca este plecat nu pentru ca a fost trimis de FRF, ci pentru ca a fost invitat de catre cei de la UEFA", a adaugat avocatul la iesirea din sediul DNA. Presedintele clubului FC Arges, Cristian Minca, a intrat, ieri, in jurul orei 14.30, in sediul DNA Pitesti, iar la scurt timp dupa acesta a fost adus la DNA si finantatorul echipei, Cornel Penescu. Cristian Minca a parasit sediul DNA dupa aproximativ o ora, iar la plecare a precizat: "O sa ma mai cheme si o sa raspund prezent ori de cate ori ma vor chema". Presedintele clubului FC Arges, Cristian Minca, a fost audiat de procurorii anticoruptie si saptamana trecuta. Acesta a stat atunci in sediul DNA timp de aproape sapte ore si, la iesire, a declarat ca va mai fi chemat la audieri si saptamana viitoare. "O sa mai fiu chemat joi. Nu stiu daca sunt invinuit. Am fost chemat pentru cercetari. Nu mi se pare in regula, dar, probabil, suntem cel mai periculos club din Romania. L-am vazut pe domnul Penescu. Ne-am salutat din priviri, dar nu am putut vorbi, pentru ca nu am fost lasati. Probabil ca mi s-au ascultat telefoanele, dar nu neaparat mie, ci si prin intermediul persoanelor care m-au contactat", a spus Minca joia trecuta, la iesirea din sediul DNA. La DNA Pitesti a fost audiat ieri si Cristian Libertatu, care a plecat dupa aproximativ doua ore si jumatate.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018836 (s)

loading...