News Flash:

PSD vrea o alianta cu liberalii

7 Iunie 2008
1286 Vizualizari | 1 Comentarii
Gheorghe Nichita presedintele PSD Iasi
• Liderii ieseni ai Partidului Social Democrat (PSD) au avansat din nou ipoteza unei aliante cu liberalii atat in ceea ce priveste Consiliul Local al municipiului Iasi, cat si in privinta Consiliului Judetean • Liberalii sustin insa ca se afla in fata unei alegeri dificile, pentru a forma o coalitie, avand de ales intre un vechi adversar politic, respectiv PSD, si un dusman care a incercat de mai multe ori sa-i distruga, respectiv PD-L

Liderii ieseni ai Partidului Social Democrat (PSD) au avansat din nou ipoteza unei aliante cu liberalii atat in ceea ce priveste Consiliul Local al municipiului Iasi, cat si in privinta Consiliului Judetean. Gheorghe Nichita, presedintele PSD Iasi, a afirmat ca in principal ar fi dispus la o negociere cu liderii PNL in vederea unei guvernari locale comune. "Este vorba de proiecte facute pentru Iasi. Noi vom face o intelegere cu cei care au avut proiecte comune cu noi. Este un echilibru care trebuie respectat si care duce la astfel de proiecte asemanatoare", a spus Gheorghe Nichita despre o eventuala alianta cu liberalii. In replica, acestia spun ca se afla in fata unei alegeri dificile, avand de ales intre un vechi adversar politic, respectiv PSD, si un dusman care a incercat de mai multe ori sa-i distruga, respectiv PD-L.

"Noi suntem pusi in postura de a face o alegere ingrata. Trebuie sa alegem dintre un vechi adversar politic si un dusman care a incercat pe toate caile sa destructureze PNL. In acelasi timp, noi nu ne permitem sa dam indicatii votantilor liberali. Ei vor analiza si vor decide singuri pe cine vor sustine in turul II", a spus Cristian Adomnitei, presedintele organizatiei municipale a liberalilor. Totodata, Gheorghe Nichita l-a laudat pe Adomnitei, fost candidat din primul tur al alegerilor, despre care a spus ca a venit cu proiecte viabile si concrete, spre deosebire de candidatul PD-L, Dumitru Oprea, care nu a venit cu nimic viabil. "Apreciez faptul ca Adomnitei, fiind un candidat fara experienta, s-a comportat ferm. A venit cu proiecte mai noi si mai fiabile decat Oprea, ale carui proiecte sunt gogorite", a mai spus Nichita. Mergand pe aceeasi linie, si proaspatul presedinte al Consiliului Judetean (CJ), Constantin Simirad, si-a atacat fostii contracandidati, Dan Carlan si Traian Dobre, despre care a spus ca au fost doua alegeri proaste ale partidelor care i-au aruncat in lupta, in conditiile in care ambii au obtinut un scor inferior partidelor din care fac parte. "Oferta electorala a partidelor in privinta sefilor Consiliului a fost saraca. Partidele politice au facut o alegere gresita alegand pe cei care au fost mereu infranti si realesi, respectiv Dobre si Carlan. Cei doi au scos sub nivelul partidului. Ar trebui blamata decizia electoratului in a alege dintre rebuturile vechi si cele si mai vechi. Daca ar fi fost candidati mai buni cu care sa ma confrunt, as fi castigat mult mai greu, dar asa misiunea mea a fost mult mai usoara", a afirmat Constantin Simirad. Pe de alta parte, Nichita a blamat din nou echipa PD-L, despre care a afirmat ca nu reprezinta ideologia fostului Partid Democrat si ca incercarea acestora de a se alia cu PNL reprezinta doar o manevra de intimidare. "Am ramas surprins de scrisoarea lui Dan Carlan. Acesta, Oprea si grupul de interese Irina Schrotter - Lucian Flaiser nu reprezinta pe cei care cred in PD. Ei nu-i respecta pe militantii si simpatizantii acestui partid", a acuzat Gheorghe Nichita.

psd pd-l adversar politic cristian adomnitei dan carlan traian dobre
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Grigoras M.  | #36711
Laudele intr-o situatie ca asta sunt absolut normale. Problema este ca pana Iasul nu scapa de turma asta de repetenti si de hoti, nu are nici o sansa de a se dezvolta. Discutam despre oferte electorale, cand de fapt situatia este mult mai simpla: pur si simplu toti politicienii de "Bahlui" se lupta sa puna mana pe ceva sau cineva (a se vedea cazul Chirila de la Barnova), iar treaba cu "proiecte fiabile" este doar pentru a insela electoratul. Pe scurt, vorba lui Mos Ion Roata: Hai sa dam mana cu mana, Ca sa mai furam o tura...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2552 (s) | 22 queries | Mysql time :0.074889 (s)

loading...