News Flash:

RA Termoficare s-a "spart" in patru

27 Februarie 2001
1189 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fiecare din cele patru societati comerciale rezultate din restructurare va trebui sa se rentabilizeze •Consilierul Dan Carlan crede ca se va crea concurenta in producerea si furnizarea energiei termice •Reprezentantii locatarilor vor intra, cu rol consultativ, in consiliile de administratie ale societatilor "rupte" din RA Termoficare

Ieri, consilierii locali, au avizat "spargerea" Regiei Autonome de Termoficare. Restructurarea RA Termoficare, demarata inca de anul trecut, a condus la aparitia a patru noi structuri, respectiv patru societati comerciale pe actiuni aflate in subordinea Consiliului Local Iasi. In urma restructurarii RA Termoficare, vor fi disponibilizati circa 200 de angajati. Consilierii locali considera ca noile structuri vor putea deservi mai bine locatarii, iar calitatea serviciilor va creste.

SC Administratia de Cladiri SA

Infiintarea noii societati comerciale se bazeaza pe desprinderea activitatii de administrare a cladirilor proprietate de stat sau particulare din cadrul RA Termoficare. Obiectul principal al SC Administratia de Cladiri SA este administrarea cladirilor ce apartin asociatiilor de locatari sau proprietari in baza unor contracte de administrare. Obiectul secundar de activitate il constituie prestarea unor servicii, activitatea de constructii si comert. La sfarsitul anului 2000, patrimoniul Adminstratiei de Cladiri s-a cifrat la 560 de milioane de lei. Infiintata in 1992, printr-o decizie a municipalitatii, Administratia de Cladiri, ca sectie in cadrul RA Termoficare, a asigurat, pana in aprilie 2000, utilitatile pentru 40.000 de apartamente din oras. In aprilie 2000, ca urmare a actiunii de restructurare a RA Termoficare, din Administratia de Cladiri au inceput sa se desprinda asociatiile de locatari care au ales sa fie gospodarite de proprietari. In prezent, ca urmare a desprinderii asociatiilor de proprietari, SC Administratia de Cladiri SA asigura utilitatile pentru aproximativ 20.000 de apartamente. Potrivit organigramei, SC Administratia de Cladiri SA isi va desfasura activitatea cu 262 de angajati, grupati in: 20 TESA, 4 maistri, 64 indirect productivi si 174 muncitori. "Administratia de Cladiri va trebui sa faca dovada eficientei sale sau va disparea. Locatarii nu mai vor jumatati de masura, iar rentabilizarea activitatii de administrare este o necesitate", a apreciat Romeo Mistreanu, administratorul RA Termoficare. Consiliul de Administratie, numit ieri de CL, este compus din: prof.univ.dr. Mihai Gafitanu, Vasile Catea, Val Condurache, Renata Puscasu si Virgil Dragos Rotaru. Dupa toate probabilitatile, functia de director al societatii comerciale Administratia de Cladiri SA va fi ocupata de Georgeta Galca.

SC Termo - Gaz SA

Aceasta societate comerciala, al carui actionar unic este Consiliul Local Iasi, are ca obiect de activitate producerea si distribuirea agentului termic prin centralele de cvartal. SC Termo - Gaz SA are in administrare zece centrale termice pe gaze naturale. La sfarsitul anului 2000, patrimoniul SC Termo - Gaz SA a fost apreciat la 2,3 miliarde lei. SC Termo - Gaz SA isi va desfasura activitatea cu 48 de angajati grupati in: 7 TESA, un maistru, 2 indirect productivi si 38 muncitori. Consiliul de Administratie al societatii comerciale, numit ieri de catre CL, este compus din: prof.univ.dr. Carol Stanciu, prof. univ.dr. Mihai Mititiuc, prof. Neculai Ungureanu si Florin Hozoc. Cel de-al cincilea membru al Consiliului de Adminstratie, care va fi numit ulterior, va trebui sa fie un specialist in finante. Surse din cadrul RA Termoficare l-au indicat pe Lucian Leonte drept principalul favorit pentru fotoliul de director al SC Termo - Gaz SA. Noua societate are toate sansele sa instituie concurenta in domeniul producerii si distributiei energiei termice. Referindu-se la acest aspect, consilierul local Dan Carlan, unul din promotorii restructurarii RA Termoficare, a declarat: "A venit timpul ca producatorii si distribuitorii de energie termica sa inteleaga ce inseamna rentabilizarea activitatii. Este adevarat ca noua societate comerciala este destul de mica pentru a fi adversara CET-ului sau RA Termoficare. Trebuie avut, insa, in vedere ca un management realist, bazat pe criterii de performanta, poate aduce schimbari radicale in domeniul producerii si distributiei energiei termice. Intr-o prima faza, SC Termo - Gaz SA trebuie sa se orienteze catre satisfacerea imediata a cerintelor locatarilor carora le furnizeaza energie termica. Dupa o perioada de tatonare va putea sa avanseze un program de investitii, in limita fondurilor de care dispune CL, si sa impuna concurenta in domeniu. Aceasta orientare ar conduce la schimbari in cadrul regiei de termoficare si a Sucursalei Electrocentrale Iasi. Rentabilizarea sistemelor de producere si distributie a energiei termice va deveni o realitate si pentru Iasi".

SC Ascensorul - Service SA

Societatea respectiva are ca obiect de activitate repararea, intretinerea si montajul ascensoarelor. La sfarsitul anului 2000, sectia de ascensoare din cadrul RA Termoficare avea un patrimoniu de 16,8 milioane de lei. Dintre cele patru societati comerciale rezultate prin restructurarea regiei de termoficare, SC Ascensorul - Service SA are cel mai mic numar de angajati. Cei 33 de angajati sunt impartiti in: 2 TESA, 3 maistri si 28 muncitori. In cadrul regiei de termoficare, sectia Ascensoare, transformata in societate comerciala, a fost considerata rentabila. Consiliul de Adminstratie, care a fost numit ieri de catre CL, este compus din: prof. Vasile Grecu, Alexandru Calu, Petru Focsa si Constantin Adascalitei. Surse din cadrul RA Termoficare l-au indicat pe Viorel Apreutesei, fostul sef al sectiei Ascensoare, drept viitorul director al societatii comerciale amintite.

Regia de Termoficare

Prin restructurarea vechii institutii, noua regie de termoficare va avea ca obiect de activitate numai furnizarea energiei termice prin cele 128 de puncte termice din oras. Ca obiect secundar de activitate, RA Termoficare are o lista in 73 de puncte care cuprinde, pe langa lucrari de specialitate, si confectionarea lenjeriei de corp, reparatii ceasuri si bijuterii si asistenta medicala ambulatorie. Prin restructurare, de la 1 aprilie, din cadrul RA Termoficare vor fi disponibilizati 184 de angajati. Regia isi va diminua efectivul la 1.029 angajati. Patrimoniul RA Termoficare a fost calculat, la 31 decembrie 2000, la o valoare de 143,7 miliarde lei. Consiliul de Adminstratie este compus din: Elena Eliza Nazarie, Romeo Ciobanu, Victorel Lupu, Vasile Radu Prisecaru, Romeo Olteanu, Petru Carapanu si Violeta Ochiana Ionescu. In functia de director va ramane actualul adminstrator al regiei, Romeo Mistreanu. "Regia a fost degrevata de o serie de activitati care nu-i erau caracteristice. Ne vom ocupa numai de distribuirea energiei termice, precum si de alte activitati conexe. Asa cum am declarat si in cursul anului trecut, restructurarea regiei de termoficare a devenit o realitate", a declarat Romeo Mistreanu, la cateva minute dupa ce Consiliul Local a avizat restructurarea RA Termoficare.

GAPL va avea un rol consultativ

Intentia reprezentantilor Grupului Asociatiilor de Proprietari si Locatari de a forta intrarea in consiliile de administratie ale societatilor comerciale furnizoare de utilitati s-a lovit de opozitia consilierilor locali. Consilierul Dan Carlan si-a convins colegii din CL sa accepte in schimb ca, in fiecare consiliu de administratie al societatilor comerciale desprinse din RA Termoficare, sa fie acceptati cate doi reprezentanti ai locatarilor. Reprezentantii GAPL vor putea participa la sedintele consiliilor de administratie, vor avea un rol consultativ si nu vor fi remunerati. Dumitru Bucur, unul din reprezentantii GAPL, a motivat necesitatea existentei unui reprezentant al locatarilor in respectivele consilii de administratie prin faptul ca ar putea controla mai usor activitatea societatilor comerciale, ar putea asigura cresterea calitatii serviciilor si ar contribui la formarea pretului de cost al utilitatilor. "Este obligatoriu ca reprezentantii locatarilor sa se regaseasca in consiliile de administratie ale regiilor de interes public. Ar fi o garantie ca acestea vor functiona in avantajul locatarilor si nu pentru a la incarca facturile la servicii de calitate indoielnica", a declarat Dumitru Bucur.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1534 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018297 (s)

loading...