News Flash:

Rabufniri la Nicolina SA

12 August 2005
892 Vizualizari | 0 Comentarii
Santajul lui Barbulescu

•Directorul SC Nicolina SA a recurs la santaj pentru a-si face imagine buna •Mihai Barbulescu a cerut liderului de sindicat sa redacteze un drept la replica cotidianului ZIUA de Iasi, amenintand ca altfel salariatii nu vor primi salarii compensatorii

Sub presiunea salariatilor care cereau salarii compensatorii si care nu au primit drepturile aproape 8 luni de zile, liderul de sindicat al SC Nicolina SA a fost sfatuit de directorul Mihai Barbulescu sa trimita un drept la replica cotidianului ZIUA de Iasi. In schimbul acestui mic serviciu, directorul Barbulescu ar fi trebuit sa intervina la conducerea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS pentru a primi salarii compensatorii. "Mi s-a spus acest lucru, fiind revoltat de articolul care a aparut (este vorba despre un articol publicat in cotidianul ZIUA de Iasi – n.r.) si de faptul ca unul dintre salariati a spus ca nu a facut nimic de cand este director pentru a da salariile. Am ajuns la AVAS si am vazut ca nici nu suntem bagati in seama si mi-am dat seama ca sunt dus cu vorba", a afirmat ieri Paduraru. Salariatii SC Nicolina SA Iasi ameninta ca, la inceputul saptamanii viitoare, vor relua protestele in fata sediului unitatii economice si a prefecturii pentru plata salariilor restante. Conform informatiilor detinute in prezent, salariatii sunt mai nemultumiti ca niciodata ca urmare a faptului ca, la ultima asa-zisa plata a salariilor, au fost sfidati de conducerea fabricii si, implicit, de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Membri din cadrul sindicatului, alaturi de salariati, acuza faptul ca actualul director, Mihai Barbulescu, nu a facut decat jocurile politice ale unor demnitari liberali care doresc sa contruiasca pe terenurile de la Nicolina SA cartiere de vile. In acest context, liderul de sindicat Gheorghe Paduraru sustine ca lichidarea Nicolina SA nu a fost una voluntara, ci voita de grupuri de interese. Acesta aduce aminte de faptul ca SC Nicolina SA putea sa functioneze in continuare, daca exista vointa politica. Date prezentate cu putin timp in urma de cotidianul ZIUA de Iasi arata faptul ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost influentata politic in decizia de lichidare a SC Nicolina SA Iasi. Astfel, un contract de 7 milioane dolari americani a fost reziliat ca urmare a deciziei conducerii AVAS de intrare in lichidare. Acest lucru a fost facut odata cu furnizarea catre Iran, de catre SC Nicolina SA Iasi, a unui numar de 102 boghiuri de tren, din totalul de o mie cate trebuiau livrate. Faptul ca aceasta decizie a fost luata cu putin timp inainte de a prelungi contractul si de a opri productia l-a facut pe liderul de sindicat sa afirme ca interventiile politice au dus la lichidarea fabricii iesene. "AVAS a decis intrarea in lichidare dupa ce am livrat cele 102 boghiuri catre Iran, din totalul de o mie, dupa cum am mai spus. In august anul trecut, AVAS notifica unitatea ca nu s-au onorat datoriile, insa nici AVAS nu si-a onorat datoriile catre Nicolina. Aceste lucruri sunt cunoscute foarte bine si de fostul director Bliuc, care a fost pus sub tacere. Aveam de dat o mie de boghiuri si iranienii doreau sa suplimenteze contractul, cand, deodata, totul s-a oprit", a afirmat Padurariu. Acesta a mai precizat ca la Nicolina SA exista presiuni pentru ca fabrica sa fie cat mai repede lichidata, motiv pentru care au fost obtinute salariile compensatorii.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1663 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015854 (s)

loading...