News Flash:

Rata inflatiei si preturile de consum au crescut incet dar sigur

7 Decembrie 2001
493 Vizualizari | 0 Comentarii
•In schimb, salariile iesenilor au inregistrat un regres de circa 3,3%

Rata inflatiei si-a continuat in luna octombrie tendinta ascendenta pe care si-a imprimat-o in ultimii ani. In consecinta, preturile de consum nu s-au lasat mai prejos si au avut aceeasi evolutie. Cu toate acestea, salariile iesenilor nu au putut tine pasul cu cresterea ratei inflatiei si a preturilor de consum. Prin urmare, rata inflatiei determinata pe baza preturilor de consum a populatiei, a inregistrat in cursul lunii octombrie un nivel de 2,2%. Cumulat, pe primele zece luni ale anului, cresterea medie a fost de 19%, ceea ce a insemnat 18,6% la marfuri alimentare, 17,9% la cele nealimentare si 22,3% la servicii. Acest fapt demonstreaza ca iesenii au dat cei mai multi bani in octombrie pe utilitati, dupa care alimentele au fost cele care le-au diminuat bugetul familiei, iar in cele din urma, produsele nealimentare. Cel mai mult s-a scumpit in cursul lunii octombrie transportul aerian, cu 7,6%, dupa care a urmat ingrijirea medicala. Prin urmare, pentru a-si pastra sanatatea, iesenii au fost nevoiti sa plateasca in octombrie cu 7,2% mai mult decat in septembrie. De asemenea, pretul malaiului a crescut cu 7%, iar cel al painii cu 6,5%. Pentru un litru de lapte de vaca, iesenii au fost nevoiti sa achite tot cu 6,5% mai mult, iar pentru un kilogram de zahar doar cu 6% in plus. Cea mai mica majorare de pret au avut-o in luna octombrie doar produsele cosmetice. Insa, daca se raporteaza la sfarsitul anului 2000, se constata ca, in octombrie, transportul rutier s-a majorat cu doar 9,4%, iar cel aerian cu 8,5%. In acelasi timp, o paine a costat cu 12,7% mai mult decat in decembrie 2000, iar carnea de bovine cu 10,4%. De asemenea, autoturismele au costat cu 6,9% mai mult, reparatiile auto, electronice si lucrarile foto cu 9,7% mai mult, in timp ce articolele de imbracaminte si incaltaminte au fost cu 6,7% mai scumpe. In cazul in care se raporteaza la anul 1990, atunci rezultatele sunt mai mult decat surprinzatoare. Astfel, preturile de consum s-au majorat pe parcursul celor aproape unsprezece ani de 1.392 de ori. Cresterea cea mai mare au avut-o serviciile, de 2.247 de ori, urmate apoi de marfuri nealimentare, de 1.326 de ori si de bunurile alimentare, de 1.234 de ori.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1770 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013834 (s)