News Flash:

Ratoi a fost pradat de hoti

30 Septembrie 2010
800 Vizualizari | 0 Comentarii
Mihai Nacuta
Nu este vorba despre deputatul Neculai Ratoi, ci despre Mircea Ratoi, un barbat din Pascani, care a reclamat la Politie ca autori necunoscuti au fortat lacatul de la garaj si au sustras o haina, o bicicleta si un acordeon. Mircea Ratoi a reclamat faptul ca a gasit usa garajului, situat in apropierea strazii Holboca, deschisa. "Barbatul ne-a sesizat ca a fost pagubit de niste bunuri, cum ar fi o bicicleta, un acordeon si o haina. Prejudiciul se ridica la o suma de peste 900 lei. Hotii au fortat lacatul de la usa garajului pe timp de noapte. Deocamdata, se fac cercetari, in vederea depistarii autorilor, la ora actuala acestia fiind necunoscuti", a declarat seful Politiei Pascani, comisar Mihai Nacuta. O tentativa de furt a avut loc si in comuna Ruginoasa. Aici, Armando Axinia, de 46 ani, s-a prezentat la postul de Politie din comuna reclamand faptul ca autori necunoscuti au incercat sa-i fure tractorul din curtea casei. Potrivit acestuia, utilajul agricol a fost gasit de proprietar la aproximativ 100 de metri de locul unde era parcat si cu cheile in contact. Din motive necunoscute, autorii au renuntat sa-l fure si au fugit. De asemenea, politistii pascaneni au fost nevoiti sa intervina in forta pentru a calma doi tineri din suburbia Lunca Pascani. Costel Duduman, de 27 ani, si Ionut Baian, de 19 ani, s-au oprit la un local din zona, pentru a petrece, cu mai multe pahare cu alcool. La un moment dat, dupa ce s-au ametit bine, in jurul orei 3.00 dimineata, cei doi au inceput sa discute in contradictoriu. Enervat pe camaradul sau, Baian Ionut a inceput sa-i aplice o corectie prietenului, lovindu-l cu pumnii. In urma loviturilor, Costel Duduman a necesitat transportul in stare de urgenta la Spitalul Municipal. Acesta s-a lovit in cazatura de niste pietre si, astfel, a suferit mai multe traumatisme la nivelul capului. Pentru scandalul iscat, cei doi scandalagii s-au ales si cu o amenda de 500 lei fiecare.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1646 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019844 (s)

loading...