News Flash:

RATP transporta gratuit 35 mii ieseni

22 Octombrie 2010
2639 Vizualizari | 8 Comentarii
Regia Autonoma de Transport Public (RATP) Iasi continua sa ofere gratuitati pentru cel putin 35 mii de ieseni. Si asta desi primeste cu greutate banii cu care municipalitatea ar trebui sa compenseze contravaloarea acestor libere. Astfel, pe 20 octombrie, reprezentantii RATP au finalizat o noua runda de vizare a abonamentelor respective pana la finalul anului. Conform inregistrarilor de la nivelul lunii august, cei mai multi beneficiari ai acestor abonamente sunt pensionarii. Astfel, RATP a acordat libere pentru 24.664 pensionari, 7.256 persoane cu handicap, 17 eroi, 2.239 veterani de razboi si vaduve, precum 929 persoane persecutate in perioada regimului comunist. "Celor care nu au reusit sa-si vizeze abonamentele pana la aceasta data, li se vor retine legitimatiile de calatorie. Acestea vor fi trimise apoi la Directia de Asistenta Comunitara, unde beneficiarii le vor putea ridica vizate doar dupa ce fac dovada ca se incadreaza in una dintre aceste categorii", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP.

Subventiile primariei au ingropat Regia

Desi oficialii RATP nu o spun raspicat, este cunoscut deja faptul ca RATP se afla intr-o situatie financiara dificila din cauza acestor gratuitati. Acestea s-au "inmultit" mai ales in campania electorala pentru alegerile locale din 2008. Momentan, RATP are de incasat de la municipalitatea ieseana nu mai putin de 10 milioane lei. Suma a fost acumulata dupa ce primaria a evitat sa achite contravaloarea liberelor acordate de RATP in 2009.
De altfel, desi au avut in vedere mai multe variante de reducere a cheltuielilor cu aceste abonamente, respectiv prin acordarea de gratuitati pe o linie sau doua de transport, oficialii RATP nu au putut sa le aplice. Si asta pentru ca o decizie in acest sens trebuie luata de Consiliul Local.

gratuitati ieseni banii contravaloarea abonamentelor
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (8)

ion  | #128091
scoateti liberele de la pensionari,e ceva de groaza cu ei,niste nnesimtiti saint pensionarii circula toata ziua in mijloacele de transpoor,noi care cumparam abonamente destul de scumpe nu mai avem loc de ei ,de asta sint pierderi mari in regia de transport scoatelie liberele este cel mai bun lucru,sa vedeti cum intra bani in regia de trensport
lulu  | #128092
catre al nostru premare

Domnule primar
este o rusine ce faceti cu persoanele care muncesc pentru 500 de lei si platsc 1.9 lei pentru o calatorie iar un pensionar sa se plimbe toata ziua cu mijloacele de transport.
Vi se pare normal ca un copil care nu are venit sa plateasca 56 lei pentru un abonament lunar pentru o linie ???
Este o bataie de joc la adresa noastra .
Si pe timpul comunistilor,eu ca elev beneficiam de o reducere de 50 % din suma totala a abonamentului.
Iar acum un abonament costa 60 lei iar un copil beneficiaza de marea reducere de 4 lei!!!
Rusine domnule primar!!!!
nu am nimic cu pensionarii dar cred ca un set de bilete pe saptamana , sau o calatorie dus intors pe zi ar fi mult mai echitabil si ar mai descongestiona transportul macar la orele de varf.
Si ca sa va dau un exemplu concludent despre necesitatea scoaterii liberelor pe toate mijloacele de transport pentru pensionari:
am vecine care stau in Tatarasi si merg in Alexandru ca sa cumpere paine pentru ca acolo painea este cu 30 bani mai ieftina.
Ei ce spuneti?
Si sunt sute de cazuri!!!
florinachi  | #128118
Ia sa scoata abonamentele gratuit pt pensionari, sa vedeti cati bani s-ar face,macar sa-i puie sa plateasca jumatate din pretu abonamentului, unii merg chiar numai o statie cu tramvaiul pentru a ajunge la piata, iar cand se urca in tramvai nici nu vor sa te lase sa cobori se inbulzesc ca boul la vaca. Iar controlorii sa nu isi bage bani la ei in buzunar de la amenzile care le dau la studenti sau la elevii fara bilet. In loc sa taie amenda de 400.000 lei vechi ei iau 200.000 si isi baga lor in buzunar, si uite asa iese in pierdere ratp-ul... si sa nu-i uit pe acei controlori care vin beti de dimineata la ora 5 jumate si incheie seara dupa 22:00 tot beti.
mircea  | #128129
Cu ceva timp în urmă, la rondul de la spitalul Neuro, aşteptam un tramvai pentru a merge la gară; lângă mine aşteptau şi două bătrâne foarte simpatice, vioaie şi gureşe, nevoie mare. După mai bine de 10 min., a venit şi un vagon care a mai zabovit vreo 5 min., să aibă timp vatmanul să-şi vizeze foaia, după care am plecat. Bine'nţeles că au urcat şi cele două "simpatice" care, după cei 200 m cât sunt între dispecer şi piaţa Chirilă, au coborât vesele să vadă "ce mai e prin piaţă", după cum îşi declaraseră încă de la rond! Şi pentru distanţa asta au aşteptat cel puţin 15 min. să urce într-un tramvai care le-au transportat, gratis! Atunci am zis că bine a zis cine a zis: "cine nu are bătrâni ..."
andu  | #128144
sunt pline autobuzele de pensionari!cand vin dupa amiaza de la servici obosit stau ighesuit de babe si mosnegi care se din lipsa de ocupatie se plimba pe banii mei!scoate-ti subventiile pentru ei sau macar puneti-i sa plateasca jumatate de abonament,sa vedem care si-ar mai cumpara asa ceva?!?!?
M  | #128152
Asta este modernizatul sistem de transport comunal Iasi, mostenire de la fostii primari este in prezent FOARTE PERFORMANT LA CHELTUIELI mai ales ca merge in gaura permanent.
Poate ca totusi ar trebui ca toata lumea sa plateasca pentru ca din 345.000 de locuitori 35.000 e cam 10% ... nu? Daca socotim putin numarul de autoturisme private din Iasi ... vedem ca sunt destul de putini din cei care platesc pentru transport in timp ce RATP merge in jos vertiginos ...
Curand vom readuce transportul in comun cu caruta ... asa cum era traditia in Iasi. :)
ionescu maria  | #128161
nu este admisibil atata bataie de joc ...sunt multi pensionari care au pensii mari dar sunt peste 65ani si care nu merita sa mearga in sfidare gratuit...sunt oameni care poate au citiva lei in buzunar dar sunt bolnavi si trebuie sa ajunga la un doctor sau sa-si cumpere ceva de mincare si tot scot bilet...sunt zile cind mijloacele de transp.merg numai pentru cei cu gratuitati...faceti ceva,este strigator la cer cu atita nedreptate..RUSINE D-LE PRIMAR,RUSINE TUTUROR CELOR CARE NE SFIDEAZA,SUNTETI RAI,RAI RAI PINA LA CER...FACETI CEVA CU CEI CE JECMANESC TRANSPORTUL....
O STUDENTA  | #128184
Domnule primar,mergi si mata macar odata cu babele si mosii in tramvaiele tale si ai sa vezicum te scoala de pe scaun sa stea ei care merg gratis.Desi unii au pensii peste 900ron tot gratis merg datorita matale care habar n/ai ce inseamna sa vii obosit de la servici sau de la scoala si sa te blesteme babele si mosii daca stai jos in tramvaiul lor.Habar n/ai matale domn primar cum e sa vina tuciurii de controlori si sa se repeada ca ulii la controlat bilete de calatorie, pe cei ce muncesc cu un salar minim pe economie sau pe studentii si elevii amarati.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3653 (s) | 24 queries | Mysql time :0.238337 (s)

loading...