News Flash:

Razboi fratricid pe Stadionul Tepro

1 Aprilie 2005
807 Vizualizari | 0 Comentarii
•CFR Moldova Iasi - Poli II Unirea, in etapa a XVI-a a Diviziei C de fotbal •Partida se va disputa cu incepere de la ora 17.00, pe Stadionul Tepro •Cealalta echipa din judetul Iasi, CFR Pascani, va juca in deplasare, la Aerostar Bacau

Runda a XVI-a a Diviziei C de fotbal programeaza astazi, cu incepere de la ora 17.00, pe Stadionul Tepro, derbyul local dintre CFR Moldova si Poli II Unirea. Echipa antrenata de Adrian Kereszy va primi un ajutor nesperat de la formatia mare, care va trimite la divizionara C nu mai putin de patru jucatori, Palimaru, Bilba, Bogdanovici si Dulcianu. Cele doua echipe isi disputa suprematia in acest esalon, dintre echipele de liga a treia din Iasi, Poli II fiind in prezent clasata pe locul al patrulea in clasament. De altfel, tinerii jucatori ai lui Kereszy au avut un parcurs foarte bun, atat in startul returului, cand au scos patru puncte din sase posibile, dar si in jocurile de la finalul anului trecut. De partea cealalta, CFR Moldova are atuul ca nu a disputat decat un meci in partea a doua a campionatului, jucatorii pregatiti de Nicky Costachescu fiind mai odihniti. In pauza competitionala, feroviarii s-au intarit prin legitimarea unor fotbalisti cu experienta ca Dragoi sau Dobrea. Derbyul fratricid dintre CFR Moldova si Poli II Unirea va fi arbitrat de Bogdan Zamfirescu, din Botosani. In partida tur, Poli II Unirea a invins cu scorul de 3-0. Cealalta divizionara C din judetul Iasi, CFR Pascani, va juca in deplasare, la Bacau, pe terenul formatiei Aerostar, una dintre favoritele la promovarea in Divizia B. Pe langa faptul ca vor intalni un adversar redutabil, pascanenii s-au confruntat in aceasta saptamana cu o situatie conflictuala, antrenorul Daniel Baston fiind foarte aproape sa fie demis de la carma gruparii feroviare. De altfel, daca CFR Pascani nu reuseste sa invinga astazi la Bacau, situatia echipei devine critica, pascanenii afundandu-se in subsolul clasamentului Diviziei C de fotbal.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018439 (s)

loading...