News Flash:

Razboi pentru supravietuire la Urziceni

6 Octombrie 2007
890 Vizualizari | 0 Comentarii
Mihai Stoica
• Unirea Urziceni - Politehnica Iasi, in etapa a X-a a Ligii I de fotbal • Meciul se va disputa maine dupa-amiaza, de la ora 15.00, pe stadionul Unirea • Desi ambele formatii au obtinut victoria in ultima etapa de campionat, atat Poli, cat si Unirea tintesc obtinerea celor trei puncte puse in joc • Antrenorul Ionut Popa a anuntat ca echipa din Urziceni porneste cu prima sansa in partida de maine dupa-amiaza

In urma unei victorii neconcludente si a unui joc foarte slab in meciul cu Pandurii, fotbalistii ieseni au sansa reabilitarii in meciul de maine dupa-amiaza, cu Unirea Urziceni. Desi atat Poli, cat si trupa lui Dan Petrescu au obtinut victoria in ultimul meci disputat, ambele formatii tintesc cu ardoare obtinerea celor trei puncte puse in joc. Cu toate ca atmosfera din lotul Politehnicii nu este tocmai grozava, antrenorul Ionut Popa este convins ca echipa sa va face o figura frumoasa si va obtine cel putin un punct la finele meciului cu Unirea Urziceni. "Am incredere ca baietii se vor monta si vom reusi sa obtinem macar un punct in urma acestui meci. Sa nu uitam ca Poli a fost anul trecut printre primele patru echipe din campionat ca numar de puncte aduse din deplasare. De asemenea, in partidele cu CFR Cluj si Steaua am avut evolutii foarte bune, dar ghinionul ne-a impiedicat sa aducem macar un punct din aceste meciuri. Pe de alta parte, jocurile cele mai bune ale echipei au fost din deplasare", a declarat Ionut Popa, antrenorul Politehnicii Iasi. Indisponibili pentru partida de duminica cu Unirea Urziceni sunt Adrian Ilie, care acum doua saptamani a suferit o operatie la talpa piciorului si va lipsi pentru cel putin inca doua saptamani, si Iosif Kalai, care a suferit o accidentare usoara la finalul meciului cu Pandurii si nu va putea juca in meciul de duminica. Restul echipei va efectua astazi antrenamentul de dimineata si in jurul pranzului va pleca la Buzau, unde va sta pana in ziua meciului, cand se va deplasa spre Urziceni pentru a sustine meciul cu Unirea Urziceni, partida contand pentru etapa a X-a a Ligii I de fotbal. De asemenea, clubul iesean va pune la dispozitia suporterilor un microbuz si un autobuz pentru a efectua deplasarea la Urziceni. Plecarea se va face la ora 6.00 din fata Salii Sporturilor, iar conducerea gruparii din dealul Copoului estimeaza ca la meciul de duminica vor fi prezenti circa 60 de suporteri ieseni.

Popa, suparat pe jucatori

Antrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa, a anuntat ca este suparat pe jucatori deoarece nu se concentreaza suficient in meciurile pe care le disputa si este hotarat sa ia masuri drastice impotriva acelor jucatori care nu alearga si misca numai din glezne. " Sunt suparat pe jucatori deoarece nu sunt destul de determinati in timpul meciurilor si cativa dintre ei in loc sa alerge, mai mult misca din glezne si se fac ca alearga. Nu am nevoie de fotbalisti care sa joace din glezna. Daca situatia se va repeta si pe parcursul meciului cu Unirea Urziceni, atunci voi efectua cele trei schimbari pana in minutul 30, iar jucatorii scosi vor fi trimisi la echipa a doua. Nu voi face schimbari majore in alcatuirea echipei pentru meciul de duminica, deoarece vreau sa le dau sansa jucatorilor sa confirme asteptarile noastre", a declarat Ionut Popa. In aceste conditii, antrenorul Ionut Popa ar putea incepe jocul de maine, cu Unirea Urziceni, in urmatoarea formula: Branet - Buta, Onut, Ciobanu, Munteanu - Miclea, Mijin, Naidin, Sfarlea - Bilba si Cernoch. De partea cealalta, Unirea Urziceni, care a castigat cu 1-0 meciul cu Farul Constanta, va fi sustinuta de peste 7000 de suporteri, printre care se va afla si Mihai Stoica, managerul general al echipei din Urziceni. Sorin Boca, presedintele executiv al Politehnicii Iasi, a afirmat ca jocul cu Unirea Urziceni este deosebit de dificil in conditiile in care trupa lui Dan Petrescu a avut un parcurs deosebit pana acum in campionat si spera ca baietii sa se mobilizeze si sa aduca cel putin un punct in dealul Copoului. "Duminica vom avea de disputat o partida foarte dificila in compania Unirii Urziceni, o echipa foarte buna, cu un joc de echipa excelent si care ocupa locul doi in campionat. Sper ca baietii sa se mobilizeze si sa obtinem macar un punct. Nu vrem sa plecam invinsi", a declarat Sorin Boca, presedintele executiv al Politehnicii Iasi.



Popa sustine jucatorii

Desi in ultima partida din campionat gruparea din Copou a avut o evolutie dezamagitoare, antrenorul Ionut Popa a anuntat ca are incredere in continuare in jucatorii sai si ca spera ca in meciurile urmatoare sa dovedeasca adevarata lor valoare si faptul ca sunt o echipa de care orice adversar ar trebui sa se teama. In ceea ce priveste relatia suporteri-echipa, Popa a sustinut ca nu il intereseaza ce atitudine adopta suporterii ieseni si ca pot sa scandeze orice in legatura cu persoana sa, dar sa ii lase pe jucatori in pace, ca sa poata juca fotbal. "Nu ma intereseaza ce striga la adresa mea, atat timp cat imi lasa jucatorii in pace. Eu sunt antrenorul lor si pentru greselile pe care ei le fac ii sanctionez eu, in rest baietii trebuie lasati sa joace. Voi suporta eu toate criticile, caci ca orice sef, trebuie sa imi apar jucatorii", a mai spus Popa.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1672 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027100 (s)

loading...