News Flash:

Reînvestirea lui Olaru la DIICOT si a Gabrielei Scutea ca adjunct al lui Kovesi

26 Februarie 2010
821 Vizualizari | 0 Comentarii
Sectia pentru procurori a CSM a avizat favorabil, ieri, cu unanimitate, reînvestirea în functie a procurorilor Codrut Olaru la conducerea DIICOT si a Gabrielei Scutea ca adjunct al procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Adjunctul procurorului general, Gabriela Scutea, a declarat, joi, dupa audierea sa din plen, ca principala ei realizare este dialogul cu angajatii din Parchetul instantei supreme, dar si cu cei de la parchetele curtilor de apel din teritoriu, precum si implicarea sa în atragerea proiectelor cu finantare Phare, realizand 17 proiecte în trei ani, în valoare de noua milioane de euro, ceea ce a fost un început foarte bun. Codrut Olaru a declarat ca prioritatile sale sunt consolidarea institutionala a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), care însa nu se poate realiza fara existenta unei legi organice de organizare si functionare a structurii, precum si combaterea infractiunilor de violenta cu arme de foc si a criminalitatii informatice. In timpul audierii sale în Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Codrut Olaru a afirmat ca în cei trei ani cat a condus structura s-a înregistrat o rata a achitarilor de 0,014 la suta, aratand ca din 2.000 de inculpati în cazurile instrumentate de DIICOT, aproximativ 1.100 au fost arestati preventiv. De asemenea, Olaru a subliniat cresterea valorii de droguri confiscate, de la trei milioane euro în 2006, la 166 milioane euro, în 2009. Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a înaintat, în 18 februarie, spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii propunerile pentru reînvestirea în functia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a Gabrielei Scutea, respectiv a lui Codrut Olaru pentru functia de procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2292 (s) | 22 queries | Mysql time :0.048433 (s)

loading...