News Flash:

Record: 1.200 semnaturi pentru 19 milioane Euro

5 Octombrie 2007
786 Vizualizari | 0 Comentarii
• Miile de file, cuprinse in aproximativ 30 de volume, contin toata documentatia necesara pentru accesarea unor fonduri structurale ce vor fi folosite pentru modernizarea unui drum judetean


Presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, a facut ieri un adevarat maraton, semnand pe parcursul a aproximativ trei ore 1.200 file din documentatia pe care urmeaza sa o depuna la Agentia de Dezvoltare Nord Est. Miile de file, cuprinse in aproximativ 30 de volume, contin toata documentatia necesara pentru accesarea unor fonduri structurale ce vor fi folosite pentru modernizarea unui drum judetean. "Fiecare foaie din aceasta documentatie trebuie semnata in original de catre mine, pentru ca acestea sunt cerintele impuse de Uniunea Europeana", a declarat ieri Lucian Flaiser.

Eforturile acestuia vor fi rasplatite pe deplin, daca proiectul depus de Consiliul Judetean va fi aprobat, astfel incat de la bugetul Uniunii Europene vor fi deblocate aproximativ 12,4 milioane Euro pentru realizarea drumului ce leaga comuna Tiganasi de limita judetului Botosani. Totusi, pentru ca lucrarea sa fie dusa la bun sfarsit, Consiliul Judetean va trebui sa contribuie cu o suma de aproximativ 6 milioane Euro. Astfel, ieri la ora 9.00, Flaiser a semnat prima fila din documentatia ce se intindea pe o masa lunga de cativa metri. Tarziu, dupa ora 12.00, seful administratiei judetene a semnat ultima foaie a proiectului. Flaiser va trebui sa repete acest efort fizic in curand, deoarece Consiliul Judetean urmeaza sa depuna alte doua proiecte in vederea obtinerii finantarii. In total, administratia judeteana intentioneaza sa investeasca 54 milioane Euro pentru modernizarea a trei drumuri judetene, considerate a fi de interes regional. "Cred ca este primul proiect prin care se solicita fonduri structurale pentru refacerea infrastructurii regionale. Astazi am sa stau aici pana termin de semnat. Cred ca va trebui sa apelez la ajutorul colegilor, sa-mi aduca ceva de mancare si apa, pentru ca voi petrece cateva ore semnand documentele", a precizat ieri dimineata Lucian Flaiser.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1708 (s) | 23 queries | Mysql time :0.022276 (s)

loading...