In municipiul Focsani s-a inregistrat, in noaptea de duminica spre luni, un record istoric de ninsoare, a informat Statia Meteo Focsani. Stratul mediu de zapada este de 65 centimetri, cu aproximativ 8 centimetri fata de recordul istoric, inregistrat in ianuarie 1985 la aceeasi statie.
De asemenea, in Vrancea stratul mediu de zapada ajunge la 95 centimetri in zona de munte, in comuna Nereju, dar si lânga Focsani, in comuna Golesti, unde se inregistreaza un strat mediu de 90 centimetri. In Vrancea vântul bate cu 28 kilometri/ora, iar rafalele de vânt ajung la 44 kilometri/ora. In aceste conditii, toate drumurile nationale din Vrancea sunt inchise, iar scolile si instantele de judecata la fel.
Consiliul Judetean Vrancea a informat ca pe 24 de drumuri judetene se circula in conditii de iarna, iar pe 15 tronsoane din cele 34 de drumuri judetene circulatia este blocata, temporar. "Din pacate, pe multe drumuri judetene nu se poate circula din cauza faptului ca toate drumurile nationale sunt blocate si utilajele de deszapezire nu pot ajunge pe drumurile gestionate de Consiliul Judetean Vrancea. Pentru deblocarea drumurilor judetene se actioneaza cu trei autofreze, doua autogredere, 16 lame si doua incarcatoare. De asemenea, doua TAF-uri actioneaza pentru scoaterea autoturismelor si a altor utilaje ramase blocate in nameti", se arata intr-un comunicat de presa al Consiliului Judetean Vrancea.
In conditii de cod portocaliu, autoritatile din orasele si municipiile din judet fac cu greu fata situatiei. Primarul orasului Panciu, Ion Petre, a facut, luni dimineata, un apel la toti cetatenii din Panciu "sa dea dovada de spirit civic si solidaritate in aceasta situatie dificila in care se gaseste comunitatea". El le-a solicitat tuturor cetatenilor din zona centrala sa iasa in strada si sa deszapezeasca trotuarele si parcarile.
La rândul sau, primarul municipiului Focsani, Decebal Bacinschi, sustine ca asa o iarna nu i-a mai fost dat sa vada. "Eu nu tin minte sa fi fost atât de multa zapada in Focsani. Asiguram functionalitatea spitalelor, circulatia pentru salvari si transportul in comun pe arterele principale", a declarat primarul.
Pentru ca bolnavii sa poata beneficia de ajutor medical, edilul a pus la dispozitie un buldoexcavator care sa mearga inaintea ambulantei. "Când avem o urgenta medicala avem la dispozitie un buldoexcavator care ajuta salvarea sa intre. Am vorbit cu soferii de pe masini si mi-au spus ca nu sunt probleme mari. Se circula in conditii de iarna, dar ajungem la urgente", a declarat Bacinschi.






































