News Flash:

Rectorul Oprea are acordul de infiintare a megauniversitatii

29 Iunie 2007
2803 Vizualizari | 1 Comentarii
Dumitru Oprea
• La cele trei facultati propuse pentru infiintare, si anume Facultatea de Medicina si Farmacie, Medicina Veterinara si Arhitectura, se va adauga inca una, Facultatea de Inginerie • In urma sedintei Senat din cadrul Universitatii Al. I. Cuza Iasi, sustinuta ieri, s-a decis ca facultatile sa-si pastreze titulatura, dar se vor infiinta si departamentele • Desi proiectul nu a fost adoptat dupa planurile initiale, se observa ca exista o anumita dorinta pentru schimbare


Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) Iasi va avea 19 facultati, aceasta fiind una dintre masurile dispuse de membrii Senatului UAIC la sedinta de ieri. A 19-a facultate va purta numele de Facultatea de Inginerie. Astfel, la cele 15 facultati din prezent ale universitatii conduse de rectorul Dumitru Oprea, vor fi infiintate altele trei: Facultatea de Medicina si Farmacie, Medicina Veterinara si Arhitectura, la care se adauga Facultatea de Inginerie. Cele 15 facultati din prezent isi vor pastra titulatura actuala. Totusi, dupa sedinta de ieri a Senatului acestei institutii, a fost decisa infiintarea de departamente. Astfel, la facultatile unde sunt mai multe specializari vor fi infiintate mai multe departamente, desigur, cuprinzand mai multe specializari relativ asemanatoare, iar acolo unde nu sunt multe specializari se va infiinta un singur departament. Spre exemplu, la Facultatea de Educatie Fizica si Sport se va institui departamentul de educatie fizica si sport, facultatea pastrandu-si titulatura actuala.

"Prin votul de astazi s-a dovedit ca se doreste ca facultatile sa devina departamente, totusi va mai trece ceva timp pana ca acest lucru sa fie deplin. Se vor infiinta departamente in fiecare facultate, iar numarul acesta depinde de cat de mare este facultatea respectiva. Facultatile inca isi vor pastra titulatura actuala, la care se vor adauga 3 noi si una de inginerie, aceasta avand traditie in cadrul universitatii noastre", a declarat Dumitru Oprea, rectorul UAIC. Cat despre alti membri ai Senatului, pozitia este relativ asemanatoare. "Da, s-a aprobat infiintarea de departamente, dar facultatile isi vor pastra numele cel putin pana la 1 ianuarie anul viitor. Totul este inca in proces, multe se mai pot schimba. Important este sa fie bine", a declarat Ion Iacob, decanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport a UAIC.
Decizia de ieri a membrilor Senatului de la Cuza urmeaza sa fie dezbatuta in cursul zilelor urmatoare de ceilalti membri ai mediului academic iesean. Deja numeroase cadre didactice de la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa si-au anuntat in cursul ultimelor zile interesul deosebit pentru initiativa rectorului Oprea. Unele dintre acestea sunt disperate la UMF in conditiile in care salariile sunt bataie de joc. "Am inteles ca un cadru didactic de la Cuza primeste 20 milioane, pentru ca este implicat in procesul de admitere. Suma asta este dublul salariului meu pe o luna. Nu mai spun ca la Cuza au proiecte cu fonduri la care noi nici nu putem spera. Daca va fi infiintata o Facultate de Medicina la Cuza, vor pleca foarte multi de la UMF catre aceasta", a afirmat cu doua zile in urma un conferentiar de la UMF Iasi, care a dorit sa-si pastreze anonimatul de frica repercusiunilor ce ar putea exista daca i-ar fi publicat numele.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Coana Carolina  | #14883
Tov Carol Stanciu se facea ca e impotriva ideii de "megauniversitate" o lunga perioada. Acum declara, marlaneste, ca "era de acord de la inceput".

Aflat la o varsta la care ar trebui sa-si joace stranepoteii pe genunchi, iar nu amanta, Carolica se si vede neomegadecanul neofacultatii de neomedicina din cadrul megauniversitatii Cuza si prelungit cu inca 4-8-12-16-o mie de ani in functie. Opreste-te, tatae, c-ai inceput sa faci dara pe unde iti tarsaiesti picioarele!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1361 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016677 (s)

loading...