Reforma ar trebui sa fie cuvantul de ordine al anului 2010. Este un lucru cu care cei mai multi dintre romani par, teoretic, de acord. Cat de pregatiti sunt insa romanii pentru o reforma reala, desi de ani de zile suporta consecintele nocive ale amanarii acesteia? Experienta ne-a aratat ca, in general, suntem adeptii reformei pana cand ea ajunge la poarta noastra. Atunci, sub pulpana sindicatelor populiste, gasim toate motivele cu putinta sa ne opunem din rasputeri. De exemplu, anii `90 au fost plini de privatizari ratate din cauza opozitiei angajatilor care socoteau ca munca la stat e tot ce-si pot dori de la viata. Ulterior insa, multe dintre societatile "salvate" din ghearele capitalistilor au dat faliment si au fost vandute bucata cu bucata. Cazul Semanatoarea va spune ceva? E drept, exigentele si duritatea mediului privat, unde reforma este permanenta, pe criterii de eficienta, i-au educat multi dintre cei care muncesc la patron. Dupa cum educati sunt si romanii care au ajuns sa munceasca in strainatate si au reusit sa-si faca un rost in acea lume autentic capitalista. Insa ei nu au ajuns sa reprezinte inca o masa critica. Asa ca una dintre cele a importante reforme pe care trebuie sa experimenteze Romania este aceea a mentalitatilor. Cu alte cuvinte, daca vrem sa traim in capitalism, trebuie sa o rupem cu reflexele si nostalgiile comuniste, iar daca vrem sa fim europeni trebuie sa gandim si sa ne comportam in consecinta.
Ce inseamna asta? In primul rand, o mult mai mare disponibilitate spre munca. Romanul vrea, in mod firesc, sa traiasca mai bine, dar vrea sa i se intample acest lucru muncind mai putin, ceea ce nu merge. Cati dintre romanii care se plang ca nu le ajunge leafa isi cauta un al doilea serviciu? Cati sunt dispusi sa munceasca si sambata sau chiar duminica? Cati cauta solutii alternative? Ma tem ca foarte putini. De exemplu, profesorii se plang ca sunt prost platiti, ceea ce e adevarat, dar niciunde in lume ei nu reprezinta o categorie foarte bine salarizata. In schimb, au cu mult mai mult timp liber decat alti angajati, ceea ce le-ar permite, fara mai probleme, un al doilea serviciu, unul chiar la domiciliu si nu ma refer doar la meditatii. In Occidentul dupa al carui nivel de trai tanjim a doua slujba este o banalitate, daca nu chiar o regula. In al doilea rand, reforma mentalitatilor presupune si o preocupare continua pentru autoperfectionare, intr-o lume care evolueaza cu mare rapiditate. Cunosc multi intelectuali romani care nu stiu nicio limba straina, cunosc persoane cu pozitii importante care nu stiu foarte bine nici macar cum sa porneasca un computer. Un exemplu era, in primul sau mandat la Finante cel putin, insusi Sebastian Vladescu. Cu astfel de inabilitati tehnice si de comunicare nu poti evolua firesc in lumea concurentiala de astazi. In al treilea rand, reforma mentalitatilor presupune o mult mai mare elasticitate.
Un loc de munca nu e pe viata, nici macar o profesie nu este neaparat pe viata, desigur cu exceptia celor de foarte inalta calificare, desi am mai vazut medici deveniti oameni de afaceri in domenii fara nicio legatura cu Sanatatea. Dar, in general, trebuie sa fim gata oricand sa abordam un nou domeniu, sa pandim mereu variante mai avantajoase, pozitii mai bune. Si nu in ultimul rand, o mentalitate reformata presupune o dependenta minima de stat. La noi raportul dintre bugetari si angajatii din mediul privat este aberanta, nu numai numeric, ci si in privinta salarizarii. Deocamandata, media salariilor din mediul privat este mai mica decat cea inregistrata la stat, ceea ce nu se intampla niciunde in lume. Regula capitalismului este un aparat bugetar cat mai mic, iar avantajul unei stabilitati mai mari, oferita de slujba la stat, este, in general, contrabalansata de venitul mai mic. La noi lozul cel mare nu este o slujba la patron, ci un la stat, ceea ce numai o mentalitate capitalista nu este. Iar aceasta nostalgie a etatismului, ne face permeabili la cele mai grosolane populisme, la demagogie si ne distorsioneaza inclusiv votul. Fara aceasta reforma a mentalitatilor, nu este posibila o modernizare autentica a Romaniei, indiferent cat de reformisti s-ar dovedi guvernatii (ceea ce ma indoiesc ca ar fi cazul).
