News Flash:

Reintalnire cu trecutul

1 Aprilie 2005
940 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politehnica Iasi va intalni astazi, de la ora 17.00, Otelul Galati, in etapa a XXIII-a a Diviziei A de fotbal •Partida se va disputa pe un teren mocirlos din cauza ploilor din ultimele zile •Daca precipitatiile vor continua si astazi, nu este exclus ca meciul sa se amane din cauza ca suprafata de joc este impracticabila •Fotbalistii ieseni au nevoie de o victorie astazi pentru a pastra distanta de patru puncte fata de principalele urmaritoare •Otelul a fost condusa 7 ani la rand de Marius Stan si antrenata, in cele mai bune cinci sezoane din istorie, de Vasile Simionas •Biletele se vor pune in vanzare in aceasta dimineata, de la ora 9.00

Cu cateva ore inainte de sarbatoarea Pastelui, in dealul Copoului, Politehnica Iasi are sansa sa-si prelungeasca sederea in prima divizie a tarii cu inca un an de zile. Asta, daca jucatorii lui Ionut Popa vor trece de Otelul Galati, o echipa incomoda si care va veni la Iasi sa castige puncte. Meciul va fi cu atat mai greu cu cat gazonul de pe stadionul Emil Alexandrescu mustea aseara de apa, din cauza ploilor din ultimele zile. De altfel, daca precipitatiile vor continua sa cada si astazi, pana la ora meciului, nu este exclus ca partida dintre Poli si Otelul Galati sa se amane pentru o data care va fi stabilita ulterior. Ultimul cuvant in acest sens il va avea arbitrul Cristian Balaj, care cu jumatate de ora inainte de meci va verifica daca mingea sare de pe gazon, astfel incat sa poata fluiera startul partidei. Starea precara a gazonului, care va trebui sa mai suporte inca un meci peste patru zile, miercuri, cu Steaua Bucuresti, va ajuta formatia galateana, una masiva si care pune accent pe pasele lungi, direct pe varful Victoras Iacob. La ieseni au fost recuperati Tinel Petre si Rednic, dar va lipsi Marius Onofras, care a suferit o intindere in timpul partidei de pe teren propriu, cu Farul Constanta. Nici titularizarea lui Tinel Petre sau a lui Rednic nu este inca certa, din moment ce ambii fotbalisti au reluat antrenamentele abia de cateva zile. Pe langa Onofras, si Ionut Bilba a resimtit dureri la genunchi si a lipsit o zi de la antrenament, iar Onut este suspendat dupa ce a incasat inca un avertisment in meciul din Regie.

Un singur punct in deplasare

In pofida acestor dificultati, antrenorul secund al Politehnicii, Narcis Ciocirlan, este convins ca formatia din dealul Copoului va termina invingatoare disputa cu formatia de la malul Dunarii. "Sigur ca starea terenului va avantaja echipa oaspete, care va veni la Iasi sa se apere si sa joace cu mingi lungi, direct pe masivul Iacob. Nu am decis inca daca ii vom face si acestuia marcaj om la om. Am incredere in baieti ca vom reusi sa obtinem toate cele trei puncte pentru a ne mentine deasupra liniei de retrogradare", a spus Ciocirlan. Echipa, pregatita de Mihai Stoichita, vine la Iasi dupa o victorie la limita, obtinuta acasa, scor 2-1, impotriva formatiei Gloria Bistrita, prin doua goluri superbe marcate de atacantul Victora Iacob. Totusi, la capitolul moral, nici iesenii nu stau foarte rau, dupa ce au obtinut primul punct in deplasare din partea a doua a campionatului. Nici Otelul, formatie condusa 7 ani la rand de Marius Stan si pregatita in cele mai bune 5 sezoane din istorie de Vasile Simionas, nu a obtinut mai mult decat un punct la jocurile din deplasare, singura remiza scoasa in afara Galatiului fiind inregistrata la Pitesti, impotriva formatiei FC Arges. Pentru acest joc se vor pune in vanzare 6 mii de bilete, incepand de astazi, de la ora 9.00, la cele patru case din jurul stadionului. Intrarea in stadion va fi permisa incepand cu ora 15.00. La acest joc, antrenorul Ionut Popa ar putea trimite in teren urmatorul unsprezece: Branet - Toma, Adrian Ilie, Bernard, Pirvu - Arhire, Mitruc, Gavatorta, Miclea - Pacurar, Bilba. Partida din Copou va fi arbitrata de Cristian Balaj, ajutat la cele doua tuse de asistentii Zoltan Szekely si Traian Marchis, toti trei din Baia Mare.

Poli ajuta sinistratii din vestul tarii

Conducerea clubului de fotbal Politehnica Iasi a decis ca un procent de 20% din incasarile meciului cu Steaua Bucuresti, programat miercuri, 4 mai, sa fie donat pentru sinistratii din Timisoara, care au ramas fara case dupa inundatiile din ultima perioada. In conditiile in care Poli incaseaza cam 250 milioane lei la un meci, practic, formatia din Copou va dona in jur de 50 milioane lei victimelor inundatiilor din sudul tarii. Mai mult decat atat, astazi vor fi donate 50 de pachete cu alimente de baza pentru tot atatea familii sarace din Iasi. "Incercam sa fim alaturi de romanii cu probleme in aceasta perioada a Sarbatorilor pascale. Stiu ca poate suma sau pachetele pe care le vom dona noi inseamna foarte putin, dar atat putem la ora actuala, in conditiile in care avem conturile blocate", a declarat directorul economic al Politehnicii, Neculai Ciulu, care si-a manifestat solidaritatea cu cei trei ziaristi rapiti in Irak. In ceea ce priveste jucatorii, acestia isi vor incasa in aceasta dimineata prima pentru punctul scos in Regie, profitand de clementa din partea conducerii care a decis sa faca un cadou jucatorilor, scotand meciul cu Sportul din pachetul normal de patru meciuri pentru premiere.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1371 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020764 (s)

loading...