News Flash:

Remiza benefica in contul "transportatorilor"

5 Noiembrie 2001
696 Vizualizari | 0 Comentarii
•Rafinaria Darmanesti - RATC CFR Moldova Iasi 2-2 (1-2)

Echipa pregatita acum de prof. Dan Cananau si-a continuat ascensiunea la sfarsitul saptamanii recent incheiate, RATC CFR Moldova Iasi reusind o remiza benefica in fata unei echipe incomode, asa cum este Rafinaria Darmanesti. Pe terenul acesteia din urma, "transportatorii" ieseni au condus cu 1-0 si 2-1, dar la final gazdele au egalat prin Stangaciu, cel care a reusit o "dubla" pe teren propriu, in partida de sambata. In min. 15, Ilade transforma impecabil o lovitura libera de la 30 metri si oaspetii preiau conducerea pe tabela de marcaj. Dupa ce gazdele egaleaza prin Stangaciu, iesenii inscriu din nou in min. 35 prin Padurariu, care suteaza in gol din 8 metri, in urma unui contraatac scoala purtat de baietii de la RATC CFR Moldova. In repriza secunda, asa cum am mentionat anterior, Stangaciu reuseste sa stabileasca scorul final (2-2), dar iesenii au ratat alte ocazii monumentale prin Fieraru si Murgu. Sub conducerea brigazii sibiene alcatuita din V. Streza - Octavian Bran si Ovidiu Comsa si sub supravegherea observatorului Ion Toma (Piatra Neamt), oaspetii au aliniat urmatoarea garnitura: Sarbu - Luiuz, P. Dragoi, Voicu, Tesoi, Varlan - Padurariu, L. Popescu (Agape 63'), Ilade - Fieraru (E. Lungu 88'), Paun (Murgu 76'). La finalul disputei de la Darmanesti, antrenorul iesean Dan Cananau ne-a facut urmatoarea declaratie: "Chiar daca au avut si unele stangacii pe teren, iar calitatea a mai lasat de dorit in unele momente, elevii mei au evoluat cu multa vointa si s-au daruit efectiv in joc. Puteam sa castigam, deoarece am ratat multe ocazii, dar lipsa de curaj ne-a facut sa nu inscriem mai mult de doua goluri si sa ne multumim la final doar cu o remiza. Arbitrajul a fost foarte bun in prima repriza, dar dupa pauza <centralul> a dat cam multe lovituri libere gazdelor, fara insa a lua decizii rau-voitoare impotriva noastra. Din pacate, terenul de joc a fost prost si asta a impietat calitatea partidei". Dupa punctul castigat la Darmanesti, RATC CFR Moldova a mai saltat un loc in clasamentul la zi, fugind din rasputeri de zona retrogradarii. Putem remarca si faptul ca aducerea antrenorului Dan Cananau la carma echipei "transportatorilor" a fost o decizie inteleapta pentru cei doi presedinti ai formatiei, domnii directori Iulian Stoica (RATC) si Constantin Proca (SCCF Moldova).
Dan TEODORESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018140 (s)

loading...