News Flash:

Remiza neputintei

27 Octombrie 2007
1324 Vizualizari | 0 Comentarii
Cornel Buta
• UT Arad - Politehnica Iasi 0-0, in primul meci al etapei a XII-a a Ligii I de fotbal • La finalul unui meci de o slaba factura tehnica, UTA nu a putut mai mult, in timp ce Poli nu a reusit sa invinga poate cel mai slab adversar intalnit in acest debut de campionat • In minutul 76, Buta a trimis de doua ori in bara, in aceeasi faza, spre disperarea iesenilor • Cu acest egal, cel putin pana astazi, Poli a urcat pe locul 11 in clasament, cu 11 puncte • Etapa viitoare, miercuri, 31 octombrie, Poli va primi vizita formatiei FC Vaslui


In fata celui mai slab adversar din acest debut de campionat, fotbalistii Politehnicii Iasi nu au reusit decat o remiza alba, pe terenul echipei UT Arad. La finalul unui meci de o slaba factura tehnica, UTA nu a putut mai mult, in timp ce Poli a ratat o ocazie uriasa, in minutul 76, prin Cornel Buta, care a trimis de doua ori balonul in bara, in aceeasi faza. Pe o vreme frumoasa, dar intr-o zi de doliu pentru fotbalul romanesc, dupa moartea lui Nicolae Dobrin, poate cel mai mare jucator roman din toate timpurile, meciul de la Arad a inceput cu un minut de reculegere. Cele doua echipe au evoluat cu banderole negre pe brat, dar jocul prestat de jucatorii de la Poli si de la UTA au fost departe de amintirea Gascanului. Prima ocazie a partidei a apartinut formatiei din Copou, mijlocasul Gustavo Paruolo intinzandu-l serios pe Hutan cu un sut din afara careului. Cea mai cursiva faza de atac a aradenilor este consumata in minutul 23, cand Ionut Balan a patruns pe flancul drept, a centrat bine in careu pentru lovitura de cap a lui Mircea Ilie, insa reluarea acestuia a trecut mult pe langa poarta lui Branet. Acelasi Mircea Ilie avea sa se afle la originea celei mai mari ocazii a gazdelor, cinci minute mai tarziu, cand a sutat in plasa laterala a portii iesene, dupa ce a patruns singur in careul advers, reusind sa-l dribleze si pe portarul Branet.

Ocazia meciului

Tot in prima repriza, arbitrul asistent Traian Marchis l-a oprit total eronat pentru o pozitie de off-side, dintr-o faza buna de gol, pe argentinianul Paruolo. In partea secunda, Marin Barbu a fortat atacul, aruncandu-i in lupta pe Cornel Frasineanu (66) si pe Edson (70), dar cea mai mare ocazie i-a apartinut lui Cornel Buta de la Poli Iasi. In minutul 76, Homei a centrat de pe dreapta, Buta a reluat cu calcaiul in bara, mingea i-a revenit si a sutat din nou in transversala, spre disperarea bancii tehnice a iesenilor. Aceasta avea sa fie cea mai importanta ocazie din actul secund, meciul dintre UT Arad si Poli Iasi, primul din etapa a XII-a a Ligii I, incheindu-se cu scorul de 0-0. Cu acest egal, cel putin pana astazi, Poli a urcat pe locul 11 in clasament, cu 11 puncte, si asteapta derbiul Moldovei din etapa viitoare, programata miercuri, 31 octombrie, cand Poli va primi vizita formatiei FC Vaslui. La sfarsitul meciului de la Arad, antrenorul Popa regreta ca Poli nu a luat cele trei puncte si a explicat ca nu ii va mai folosi pe jucatorii care au evoluat slab in ultimele partide. "Dupa cum a decurs jocul, alt rezultat decat cel de egalitate nici nu avea cum sa fie. Puteam totusi castiga daca Buta inscria la faza din minutul 76. Cred ca numai noi puteam trimite mingea in bara, de doua ori in aceeasi faza. Totusi, in ciuda aparentelor, nu am folosit o echipa de rezerve si am bagat jucatorii care trebuiau sa joace. Onut, Kalai si altii au fost titulari in meciul cu Rapid si au dezamagit. Nu am nimic cu nimeni, dar le-am spus foarte clar ca daca mai joaca prost, zboara", a declarat tehnicianul iesenilor.



Nervi la Arad

De partea cealalta, antrenorul echipei UT Arad, Marin Barbu, s-a declarat nemultumit de evolutiile jucatorilor Hidisan si Edson, pe care i-a criticat dur pentru prestatia din meciul cu Poli Iasi. "Sunt foarte suparat pe Hidisan si chiar nu stiu ce este in capul acestui baiat. El trebuie sa-si vada de fotbal si nu sa se rafuiasca dupa meci cu suporterii si sa le ceara acestora socoteala. Sunt la fel de suparat si pe Edson, pe care l-am intrebat inainte sa-l introduc pe teren daca este in stare sa joace, mi-a spus ca da, insa el doar s-a plimbat pe teren. Inteleg supararea tuturor, este firesc ca suporterii sa fie nemultumiti, dar trebuie sa tinem cont ca am avut doar 13 jucatori valizi", a spus antrenorul Marin Barbu. Hidisan s-a certat dupa meci cu suporterii, dupa ce acestia l-au apostrofat dur in timp ce jucatorii se indreptau spre vestiar. Dupa acest meci, fotbalistii ieseni au ramas la Arad, urmand sa revina la Iasi in cursul acestei dupa-amieze, cu o cursa de linie de la Timisoara.



Caseta tehnica a partidei

UT Arad - Politehnica Iasi 0-0
Stadion: Municipal
Vreme: frumoasa
Spectatori: 3000
Gazon: bun
Formatii: UT Arad: Hutan - Vasiljevic, Chirita, Chita, Balan - Pascovici, Hora, Todea, Drida (`67 Frasineanu) - Mircea Ilie (`70 Edson), Roszel (`11 Hidisan). Antrenor: Marin Barbu.
Poli Iasi: Branet - Homei, Adrian Ilie, Ciobanu (`75 Onut), Munteanu - Milea, Mijin, Naidin, Paruolo - Bakovic (`46 Buta), Silvasan (`86 Cernoch). Antrenor: Ionut Popa.
Jucatorul meciului: -
Cartonase galbene: Frasineanu, Vasiljevici / Milea, Ciobanu
Arbitri: Mugurel Draganescu - 7, Gero Szabo - 6, Traian Marchis - 7.
Observatori: Adrian Ionescu si Valeriu Ionita



ocazia meciului
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019782 (s)

loading...