News Flash:

Renegocierea pretului carbunelui

6 Iulie 2004
1030 Vizualizari | 0 Comentarii
Reprezentantii in Romania ai societatilor comerciale din Cipru care au castigat la licitatie furnizarea carbunelui necesar SC CET Iasi SA vor veni joi la Iasi, pentru o intalnire cu primarul Gheorghe Nichita. Reamintim ca cele doua firme au castigat licitatia pentru furnizarea a 150 de mii tone huila, ceea ce reprezinta combustibilul necesar termocentralei iesene pentru iarna viitoare. Anul acesta, pretul de achizitie al carbunelui a fost stabilit in urma licitatiei la suma de 80,5 dolari americani pentru o tona de huila, cu 12 dolari americani mai mult decat pretul obtinut anul trecut. Astfel, Constant Oil Ltd. ar trebui sa aduca 100 mii tone de carbune, iar Petlon Enterprises Ltd. restul de 50 de mii de tone. Reamintim ca seful municipalitatii s-a intalnit la sfarsitul saptamanii trecute cu reprezentantii celor doua firme pentru a negocia o reducere a pretului. Joi, primarul Nichita va discuta din nou cu reprezentantii furnizorilor si va solicita o noua fundamentare a pretului cerut de firmele cipriote.
Angajatii SC CET Iasi SA a demarat lucrarile de revizie la magistrala 1, ceea ce inseamna ca iesenii din zonele Socola, Cantemir, Primaverii si Galata nu vor vedea apa calda la robinete pana pe 10 iulie. Urmatoarea etapa de revizie a magistralelor de distributie a agentului termic va avea loc in perioada 19 - 24 iulie si va afecta cartierele Frumoasa, Nicolina si CUG. Pentru iesenii care nu vor pleca in concediu, perioada cea mai grea va fi inceputul lunii viitoare, intre 2 si 8 august, deoarece furnizarea apei calde menajere va fi oprita in totalitate.
(D.M.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1761 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017051 (s)

loading...