News Flash:

Retelele aflate in insolventa au capital romanesc

9 Decembrie 2009
731 Vizualizari | 0 Comentarii
Retelele de magazine aflate in insolventa apartin antreprenorilor romani, fiind o problema legata de modul in care a fost construita afacerea, mai putin de recesiune, iar operatorii internationali ar putea face in 2010 restructurari sau relocari, dar nu vor iesi de pe piata, potrivit retailerilor. "Retelele care au intrat in insolventa sunt cele cu capital autohton, dezvoltate de catre antreprenori romani. Cauza este mai putin legata de criza economica, in opinia mea fiind vorba de modul in care au construit afacerea", a declarat, marti, secretarul general al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), Adrian Manolache.
El a spus ca primele proceduri de insolventa au fost semnalate in segmentul de retail nealimentar, dand ca exemplu lanturile de magazine IT Ultra Pro si de incaltaminte Leonardo. In ceea ce priveste marile lanturi de magazine, directorul executiv al Selgros Romania, Alexandru Vlad, a precizat ca acestea nu vor disparea de pe piata, dar ca, daca situatia o va cere, vor fi vandute altor retaileri. "Este posibil ca in anul urmator sa vedem restructurari sau relocari ale lanturilor de magazine, dar nu cred ca operatorii internationali vor intra in insolventa sau isi vor inchide retelele", a precizat Vlad. In luna noiembrie, lantul PIC, aflat in proprietatea fratilor Penescu, a anuntat ca a intrat la cerere in insolventa, dupa ce retelele de magazine Spar si Trident au trecut prin aceeasi situatie, iar Ivet Comprod, proprietarul lantului Ethos, si-a cerut insolventa, dar a mutat magazinele pe alta firma. Principalele motive ale falimentelor lanturilor autohtone sunt investitiile initiale ridicate, in active fixe si stocuri, necesare in domeniul retail-ului, finantate in principal prin intermediul creditelor bancare si lipsa unei mase critice de magazine. Acestea s-au concretizat in datorii bancare si comerciale semnificative.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1324 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018030 (s)

loading...