News Flash:

Romancele sunt primele victime ale interzicerii prostitutiei

18 Septembrie 2008
961 Vizualizari | 0 Comentarii
Romancele sunt primele victime ale interzicerii prostitutiei
• Mai multe prostituate romance au fost amendate la Roma pentru practicarea prostitutiei pe strazi


Prostituatele din capitala italiana, majoritatea romance, si clientii lor au primit primele amenzi la Roma, odata cu intrarea in vigoare, marti, a unui decret care interzice prostitutia pe strazi si care a fost emis de noul primar de dreapta al capitalei italiene, a relatat ieri presa italiana. Un numar de 17 prostituate si trei clienti au fost amendati cu 200 Euro fiecare. Prostituatele, in principal romance, le-au spus politistilor municipali ca nu intentioneaza sa plateasca, sustine Corriere della Sera. Primul client amendat, un mecanic italian in varsta de 23 ani, a dat asigurari ca nu era la curent cu acest decret si ca nu va mai vota pentru Gianni Alemanno, primarul ales in primavara. Un sindicat al politistilor, Sulpm, a criticat imediat acest decret, subliniind ca va fi dificil de obtinut contravaloarea amenzilor de la prostituate, care de cele mai multe ori nu au un domiciliu fix.
Alemanno a precizat ca decretul sau va ramane in vigoare pana la 31 de ianuarie 2009, data la care ar urma sa fie adoptata definitiv in Parlament o lege nationala care interzice prostitutia si al carei proiect a fost adoptat in Consiliul de Ministri in urma cu o saptamana. Acest proiect propune sanctiuni care prevad cinci pana la 15 ani de inchisoare si o amenda de 200, pana la 13.000 Euro pentru orice persoana care practica prostitutia sau profita de ea (proxeneti, clienti - n.red.) in locuri publice. Un magistrat de rang inalt a denuntat acest proiect, considerand inutila crearea de noi infractiuni daca acestea nu au nici o sansa de a fi pedepsite. Tehnic, va fi imposibila organizarea unui proces din cauza garantiilor de care beneficiaza inculpatul care ar putea tergiversa la infinit procedura, de exemplu prin documente judiciare care trebuie depuse in strainatate. Pe de alta parte, chiar in cazul demararii unui proces, prostituata va fi incredintata serviciilor sociale, si de aceea, nici un judecator nu o va trimite la inchisoare, a comentat procurorul tribunalului din Trento, in nordul Italiei, Stefano Dragone, citat de agentia Ansa. Potrivit estimarilor, 50.000 pana la 70.000 de persoane, intre care o treime sunt de nationalitate straina, se prostitueaza in Italia, iar 65 la suta dintre acestea isi exercita activitatea pe strada. Aproximativ 20 la suta din total sunt persoane minore.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1293 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018052 (s)

loading...