News Flash:

Romania a retrogradat din elita mondiala

21 Septembrie 2009
577 Vizualizari | 0 Comentarii
Andrei Pavel si Horia Tecau
• Echipa de Cupa Davis a Romaniei nu a reusit mentinerea in elita tenisului mondial, retrogradand pentru prima data in ultimii sapte ani in Grupa 1 Euro-Africana • Dupa ce, sambata, dublul Romaniei a fost invins de dublul Soderling - Lindstedt, ieri, Soderling l-a invins pe Hanescu si a transat disputa cu tricolorii lui Pavel

Dezamagire cumplita pentru tenisul romanesc. Echipa de Cupa Davis a Romaniei nu a reusit mentinerea in elita tenisului mondial, retrogradand pentru prima data in ultimii sapte ani in Grupa 1 Euro-Africana. Suedia a fost o nuca prea tare pentru baietii lui Andrei Pavel, Soderling invingand aproape de unul singur Romania. Dupa ce vineri l-a invins fara emotii pe Victor Crivoi, sambata, suedezul a facut pereche cu Lindsedt in partida de dublu, castigata in fata dublului Romaniei, Hanescu-Tecau. Acelasi Soderling, ocupantul locului 11 in ierarhia mondiala ATP, a trecut ca un fulger pe langa numarul 1 al Romaniei, Victor Hanescu, pe care l-a invins in trei seturi. Mai intai, sambata, suedezii au facut pasul decisiv pentru castigarea acestei partide baraj de mentinere in grupa mondiala. Robin Soderling si Robert Lindstedt s-au impus in fata perechii formate din Victor Hanescu si Horia Tecau, cu 6-1, 7-6, 7-6. Romanii au jucat slab si s-au trezit abia in tie-breakul setului al treilea, cand a fost prea tarziu. Primul set al intalnirii a fost la discretia suedezilor, Soderling si Lindstedt impunandu-se cu un categoric 6-1, dupa doar 28 minute de joc, timp in care dublul Romaniei a suferit mult la capitolul serviciu. Setul secund a adus echilibrarea partidei, Hanescu si Tecau servind din ce in ce mai bine. Cei doi tricolori au reusit desprinderea la 5-2 in urma unui break, servind apoi pentru castigarea setului. Hanescu si-a pierdut serviciul, moment ideal pentru suedezi de a reveni in meci. Partida s-a reechilibrat si astfel s-a ajuns in tie-break, unde balanta a inclinat pe rand in favoarea ambelor echipe. Romania a avut minge de set la 7-6, dupa ce Tecau salvase a priori o sansa a gazdelor de a inchide actul. In cele din urma, Robin Soderling a facut diferenta cu serviciul, fiind secondat de rapidul Robert Lindstedt, care a curatat zona fileului de toate mingile returnate de Hanescu si Tecau. Actul al treilea a oferit un echilibru si mai mare, ambele echipe mergand cap la cap pana in tie-break, unde gazdele s-au impus la cinci in fata unei formatii a Romaniei care a aratat o lipsa evidenta de inventivitate in fata jocului bazat pe forta al nordicilor. Toate sperantele romanilor se legau de Victor Hanescu. Daca acesta reusea sa-l invinga pe Soderling, atunci punctul decisiv putea fi adus de Victor Crivoi, care intalnea un Vinciguera accidentat. Soderling l-a invins insa fara probleme Hanescu, scor 7-5, 6-1, 6-0, jucatorul roman contand pe teren doar in primul set. Clasat pe locul 11 mondial, Robin Soderling a dictat ritmul meciului de la inceput si pana la sfarsit, reusind sa se impuna dupa doar o ora si 34 minute, la capatul unui meci in care a primit o slaba opozitie din partea numarului unu din echipa Romaniei. Echilibrul s-a mentinut doar in primul set, cand ambii jucatori au mers cap la cap pana aproape de tie-break, Soderling reusind break-ul in chiar game-ul al 12-lea. Acesta s-a dovedit momentul hotarator al meciului, Hanescu cedand complet initiativa in fata adversarului sau, care a defilat spre un 6-1, 6-0 care nu mai lasa loc de nici un comentariu. Dupa opt prezente in primul tur al Grupei Mondiale si sapte intalniri de baraj castigate, Romania retrogradeaza in Grupa 1 Euro-Africana, unde ultima data a intalnit Austria, la Constanta, pe 7 aprilie 2002, Andrei Pavel fiind la vremea respectiva artizanul unei victorii categorice (5-0). Altfel, in ultimul meci al intalnirii de la Helsingborg, Marius Copil a castigat intalnirea cu Andreas Vinciguerra, dupa ce jucatorul suedez a abandonat la finalul primului set, desi se impusese cu 6-4.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1785 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020219 (s)

loading...