News Flash:

Romania aloca de 20 de ori mai multi bani decat Franta pentru integrarea rromilor

3 Septembrie 2010
542 Vizualizari | 0 Comentarii
Un document al Comisiei Europene arata ca Romania a alocat de peste 20 de ori mai multi bani in proiecte de integrare a rromilor, finantate prin Fondul Social European, decat a facut-o Franta, desi Parisul reproseaza Bucurestiului ca nu se preocupa indeajuns de aceasta problema.

Documentul Comisiei Europene obtinut de NewsIn se intituleaza "Situatia Rromilor in Franta si Europa" si a fost prezentat Colegiului Comisarilor la 1 septembrie de comisarii Viviane Reding, Laszlo Andor si Cecilia Malmstrom, dupa runda de discutii pe care au avut-o la 31 august cu oficiali romani si francezi pe tema rromilor.

Anexele documentului contin doua liste cu proiecte de integrare a rromilor finantate in Romania si in Franta. Astfel, retine atentia discrepanta vadita dintre sumele aferente proiectelor din Romania (33.045.853 de euro) si celor din Franta (1.476.400 euro).

Este vorba despre proiecte care au obtinut finantare europeana prin Fondul Social European. Daca in cazul Romaniei este prezentata o "lista neexhaustiva" ce contine zece exemple de astfel de proiecte, in cazul Frantei se precizeaza ca autoritatea nationala care se ocupa de administrarea fondurilor europene nu avea informatii detaliate despre bugetele din Fondul Social European care vizeaza in mod specific populatia rroma.

Rromii pot fi vizati de diverse actiuni destinate populatiei vulnerabile, dar nu exista informatii precise despre participarea lor, iar baza de date franceza nu a inregistrat proiecte care sa vizeze in mod specific aceasta populatie, explica documentul Comisiei Europene. Sunt date, totusi, cateva exemple de actiuni care "in parte" vizeaza si rromii. Este vorba despre trei proiecte in regiunea Ile-de-France, datand din 2008 si 2009, si de doua proiecte transnationale vizand insertia profesionala.

Intr-o alta anexa se precizeaza ca numarul estimat de rromi in Franta, pe baza unor evaluari ale Consiliului Europei, este de 400.000 (reprezentand 0,68% din populatie), in timp ce in Romania este de 1.850.000 de rromi, fiind tara europeana cu cea mai mare concentratie a acestei etnii (8,56% din totalul populatiei autohtone).

Franta primeste mai multi bani pentru integrarea rromilor

Cu toate acestea, bugetul global din Fondul Social European de care poate beneficia Romania in perioada 2007-2013 este de 3,68 miliarde de euro, in timp ce Franta are alocata suma de aproape 5,4 miliarde de euro. Din aceste sume, bugetul alocat pentru grupuri vulnerabile, inclusiv rromi, este de 1,86 miliarde de euro in cazul Frantei si de 433 de milioane de euro in cazul Romaniei.

Documentul CE mentioneaza stadiul actual al actiunilor la nivelul statelor membre, cu finantare europeana, de sustinere a situatiei rromilor (intre alte categorii dezavantajate). Sunt mentionate astfel 12 state membre, intre care Romania (dar nu si Franta), care sunt in curs de implementare a unor programe destinate rromilor, finantate de Uniunea Europeana cu un buget total de 17,5 miliarde euro (din care 13,3 miliarde din fondul Social European).

Comisia mentioneaza, de asemenea, ca serviciile sale monitorizeaza punerea in aplicare a actiunilor mentionate in Comunicarea din 7 aprilie 2010 "Integrarea economica si sociala a rromilor in Europa", in special in privinta cheltuirii fondurilor europene alocate in acest sens.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1802 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019046 (s)

loading...