News Flash:

Romanii vor ca violatorii sa fie castrati

16 Mai 2009
697 Vizualizari | 0 Comentarii
Romanii vor ca violatorii sa fie castrati
• Opt din zece romani vor pedepsirea camatariei si aproape jumatate, legalizarea prostitutiei


Sase din zece romani vor ca infractiunile sa fie pedepsite cu inchisoarea, apreciind ca doar teama de pedeapsa i-ar descuraja pe infractori, insa legile actuale contin sanctiuni ce nu descurajeaza incalcarea legii, releva un studiu al Transparency International Romania (TI-Ro). Romanii considera ca pedepsele prea mici si portitele din legislatie sunt cele care nu ii descurajeaza pe infractori. Trei sferturi dintre romani cred ca pedepsele mai mari si inexistenta posibilitatilor de a scapa sunt factorii care ar putea contribui la scaderea numarului de fapte penale comise. Aproape jumatate dintre romani resping orice clementa fata de cel gasit vinovat pentru o eventuala infractiune. Intr-o proportie covarsitoare, 99 la suta, romanii cred ca cei vinovati de omor nu ar trebui sa aiba posibilitatea sa scape de pedeapsa. Acelasi lucru il gandesc 95,6 dintre romani despre violatori, existand opinii conform carora acestia ar trebui castrati, in timp ce procentul scade la 87,6 in cazul traficantilor de persoane. Un procent de 84,6 dintre romani ar vrea ca cei care comit infractiuni impotriva copiilor sa nu aiba cum sa scape de pedeapsa cu inchisoarea pentru fapta lor.
Sase romani din zece apreciaza ca cei condamnati pentru fapte de coruptie nu ar trebui sa aiba cum sa evite pedeapsa cu inchisoarea, in timp ce doar 23,9 la suta dintre respondenti apreciaza ca acestora ar trebui sa li se inlocuiasca pedeapsa cu inchisoarea cu supravegherea in libertate. Patru romani din zece propun ca celor vinovati de coruptie sa li se aplice pedepse cu inchisoarea mergand de la cinci ani pana la peste 20 de ani sau chiar inchisoare pe viata (noua procente).
Opt din zece romani vor pedepsirea infractiunii de camatarie, care nu a fost cuprinsa in proiectul noului Cod penal aflat in dezbatere parlamentara, in vreme ce 43 la suta dintre respondenti vor legalizarea prostitutiei. In opinia a peste trei sferturi dintre respondenti, imprumuturile dintre cunostinte ar trebui sa se bazeze pe incredere, 62,7 la suta dintre romani excluzand garantarea imprumuturilor cu diverse bunuri. Aproape trei sferturi dintre respondenti exclud gajul cu bunuri imobile. Femeile nu vor legalizarea prostitutiei, pe cand barbatii da. In legatura cu aceasta legalizare, 52 la suta dintre romani nu sunt de acord, in timp ce 43 la suta dintre respondenti declara ca doresc un cadru legal pentru practicarea acestei meserii, fara a fi penalizati nici proxenetul, nici prostituata, nici clientul.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1568 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018965 (s)

loading...