News Flash:

S-a finalizat ancheta in cazul Cionac

22 Decembrie 1999
937 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politistii nu au gasit nici o dovada concludenta care sa probeze maltratarea copilului •Probabil a fost vorba de un accident datorat neatentiei

Politia a finalizat ancheta referitoare la conditiile in care Costelus Cionac, in virsta de numai trei ani, a fost internat in stare grava la Spitalul de Copii "Sfinta Maria". Dosarul va fi inaintat Parchetului, care, probabil, nu va dispune inceperea urmaririi penale deoarece nu exista nici o proba care sa ateste ca baiatul a fost maltratat de parinti asa cum s-a crezut initial.
Reamintim ca la putin timp dupa nastere, in 1996, Costelus Cionac a fost internat la Spitalul de Copii deoarece avea probleme de sanatate. Parintii au o situatie materiala foarte grea si locuiesc intr-o camera de camin improprie cresterii unui copil mic. In camera nu este apa curenta sau incalzire centrala, mancarea si incalzirea locuintei fiind asigurata de un godin cu lemne. Din aceste motive, micutul a stat multa vreme intr-o casa de copii, cu atat mai mult cu cat mai avea o surioara, acum in varsta de patru ani. In momentul in care copilul a fost reincredintat familiei, la cererea acesteia, mama s-a angajat in scris sa aiba grija de baiat. Insa, pe 12 noiembrie, Costelus Cionac a fost internat in stare grava in Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului de Pediatrie "Sfinta Maria". El prezenta o multime de vanatai, arsuri de gradul II si III si o taietura recenta sub barbie, fiind aproape in stare de coma. In acel moment, avand in vedere starea de fapt, existand suspiciuni ca minorul a fost maltratat de parinti, Comisia pentru Protectia Drepturilor Copilului a decis internarea temporara intr-un centru de minori si a celuilalt copil al familiei, Daniela Cionac, pana la finalizarea anchetei incepute atunci. Parintii au sustinut ca nu a fost vorba de nici o maltratare, copilul fiind ars accidental in timp ce se juca langa mama sa care avea o oala cu apa fierbinte in mana. "Ancheta sociala efectuata a reliefat situatia familiei care nu are nici un sprijin, deoarece mama nu-si cunoaste parintii si provine de la Casa de copii Bucium, iar parintii tatalui nu au posibilitatea sa-i ajute. Cu toate acestea, fetita este foarte bine dezvoltata, sanatoasa si deosebit de inteligenta. In ciuda conditiilor din familie, are deprinderi de igiena proprie foarte bine conturate, ceea ce demonstreaza ca parintii s-au ocupat de ea. In timpul celor 20 de zile cat a fost internata la Centrul de Plasament, a fost vizitata de 11 ori de parinti, fetita solicitand in repetate randuri sa se intoarca acasa. Aceasta dovedeste ca nu a fost neglijata, ca isi iubeste parintii si doreste sa stea cu ei chiar daca acasa nu sint conditii din cele mai bune", a precizat asistenta sociala care s-a ocupat de acest caz. Presedintele Comisie pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ion Serbina, precizeaza ca "este foarte posibil sa fi fost un accident nefericit. Daca sint dovezi clare ca fetita este dorita de parinti, trebuie sa vedem ce facem cu baiatul, care are o situatie mai dificila. Probabil ca parintii nu au aceeasi afectiune si pentru el, tinand cont de faptul ca a crescut mai mult prin spitale si la centrul de plasament. Eu cred ca baiatul ar trebui luat de o familie in sistem de plasament pana se va vedea ce este de facut. Asta ar fi cea mai buna solutie. De asemenea, deoarece mama este din nou insarcinata, trebuie tinuta legatura cu familia Cionac in vederea consilierii pentru a se evita repetarea unor astfel de situatii dupa nasterea celui de al treilea copil".

Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1651 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015071 (s)

loading...