News Flash:

S-a lansat prima masa Multitouch produsa in Romania

14 Septembrie 2010
771 Vizualizari | 0 Comentarii
TomTouch, divizia de hardware interactiv a companiei CS Vision, a lansat in Romania Masa Multitouch, un gadget care este considerat de fapt PC-ul viitorului.

Masa Multuitouch este solutia ideala pentru prezentari de toate tipurile sau pentru diverse evenimente si promotii. De asemenea, ea poate fi usor integrata in sali de conferinta, in cladiri de birouri sau hoteluri si folosita in acelasi timp pentru targuri sau expozitii, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.

"Masa Multitouch se adreseaza oricarui departament de marketing, fiind o solutie extrem de atractiva si inovativa care poate prezenta un produs intr-un mod cu certitudine nemaiintalnit. De asemenea, companiile de arhitectura pot face din proiectare o aplicatie interactiva si orientata catre mai multi utilizatori simultan", explica Razvan Bagiu, unicul actionar al CS Vision.

Noul gadget poate interactiona cu obiectele asezate pe suprafata sa. Astfel, daca utilizatorii doresc sa vizioneze un videoclip aflat in memoria unui telefon, este suficient sa aseze telefonul pe masa, aceasta citind toate informatiile deja stocate.

"Daca obiectele au atasate coduri 2D, de exemplu, Masa Multitouch poate recunoaste, prin citirea acelor coduri, orice obiect si poate sa il interpreteze in functie de aplicatia pe care o ruleaza", explica Razvan Bagiu.

Masa TomTouch Multiotuch poate citi si interpreta un numar nelimitat de atingeri simultane. In plus, suprafata Mesei poate fi dimensionata in functie de necesitatile clientilor, echipa CS Vision furnizand, de asemenea, aplicatii adaptate la nevoile fiecarui cumparator.

Procesul de cercetare si producere a noii tehnologii s-a intins pe o perioada de 6 luni si a absorbit o investitie totala de 35.000 de euro. Costurile unei Mese TomTouch la dimensiunile standard se ridica in jurul la 9.800 de euro. La aceasta suma se adauga si costurile aplicatiilor, create in functie de cerintele clientilor.

"Pana in acest moment Masa Multitouch a starnit curiozitatea mai multor potentiali clienti din publicitate sau proprietari de showroom-uri. De asemenea, avem cateva cereri pentru expozitii si muzee", a mai afirmat Bagiu, care nu exclude ca, in viitor, Masa Multitouch sa se regaseasca si in locuintele unor clienti pasionati de inalta tehnologie. Pana la finele anului, compania estimeaza ca vor fi contractate in Romania 10 Mese TomTouch Multitouch.

CS Vision a fost infiintata in octombrie 2002 de catre Razvan Bagiu, absolvent al facultatii de matematica din Bucuresti. Compania detine 2 linii de afaceri, implementarea de solutii software, respectiv productia de terminale si aplicatii interactive. In acest moment compania are 23 de angajati ce isi desfasoara activitarea in Bucuresti si Brasov, unde CS Vision detine si o hala proprie de productie.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1293 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020271 (s)

loading...