News Flash:

Sa radem cu ministrul Chiuariu

12 Iulie 2007
1084 Vizualizari | 1 Comentarii
Lucian Postu
"Cand nu am solutie pentru o problema, citesc o povestire de Borges". Citatul anterior nu-i apartine lui Henry Kissinger si nici lui Marian Vanghelie. Conform ultimului numar din "Academia Catavencu", aceste vorbe adanci au fost rostite de semi-barbita ministrului justitiei, infatigabilul Tudor Chiuariu.
Daca v-ati cutremurat profund si sunteti pe cale sa intrati in soc anafilactic, va sugerez sa mai amanati un pic momentul. Uitandu-ma la figura de Rica Venturiano a junelui ministru, am banuiala ca baietanul nu s-a referit, in magistralul sau citat, la patriarhul orb al prozei sud-americane. Cat mai degraba ca baiatul Tudorel l-a avut in vedere pe Borhes Stanescu, prozator oral din Ciurea, autor al mai multor volume de declaratii oferite politiei economice.
Pe ce ma bazez in mica mea exegeza chiuariano-borhesiana? Se stie ca maestrul intru politica si fente al ministrului, adica Relu Fenechiu, e autorul unor palpitante romane de capra si spaga, in care personajele principale sunt niste transformatoare electrice ruginite.

Care, vopsite nitel, au trecut din regatul dinastiei indiene Stanescu de Ciurea in ograda fostei regii de electricitate a statului. Dupa aceasta calatorie miraculoasa, ruginitele transformatoare n-au mai transformat, se pare, curent electric. Ci doar golul din buzunarele fenechiste, care s-a transformat, brusc, in burduseala frumos fosnitoare.
Desigur, exista exegeti ai operei chiuariene care sustin ca desenul animat de la Justitie s-a referit chiar la scriitorul sud-american, sperand ca invocarea maestrului orb il va ajuta sa rezolve "pe neve", adica pe sub masa, dosarele grele pe care i le-a pus in brate jupan Fenechiu, spre grabnica si fierbinte rezolvare. Alti exegeti sunt de parere ca micul papitoi a citit de pe o hartie numele lui Borges, pentru a confirma zicala ca ministrul, daca nu-i fudul, nu e ministru destul.
Eu, unul, mai terestru de felul meu, raman adeptul teoriei stanesco-transformatoriste. In lumina acestei teorii, ii ofer fantelui amator de literatura adaptarea unei strofe cunoscute, pentru clipa in care patronul sau va imbraca, in sfarsit, bine-meritatele pijamale in dungi: "Nu mai plange, Relu,/ Plansul e de forma,/ Duba nu omoara,/ Duba te transforma.
Cu stima si geamparale, va urez, domnule ministru, lectura placuta. Si, daca se poate, de la stanga la dreapta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1124 viz    2 com
1152 viz    1 com
1151 viz    1 com
1208 viz    1 com
1892 viz    4 com
3997 viz    8 com
1467 viz    2 com

Comentarii (1)

GINA  | #15514
E si normal sa nu fie nici un comentariu ca nu le afisati!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2120 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021007 (s)

loading...