News Flash:

Salariatii nu primesc actiuni Antibiotice SA

25 Octombrie 2006
997 Vizualizari | 0 Comentarii
Antibiotice SA
• In urma discutiilor avute cu reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), salariatii Antibiotice SA Iasi au ramas fara procentul de 10 la suta din actiuni, procent pe care l-au cerut de la stat, la privatizare, la un pret preferential, insemnand valoarea nominala a unei actiuni • "Eu cred ca privatizarea va fi terminata cel mai devreme in luna februarie a anului viitor, luandu-se ca pret de referinta pentru pachetul de actiuni detinut de AVAS cotatiile de la Bursa. Valoarea este intre 1,3 si 1,5 RON, dupa parerea mea. Stiu ca astazi (ieri -n.r.) o actiune Antibiotice a ajuns la 1,7 RON (17 mii lei), insa multi spun ca acest pret este unul speculativ", a afirmat ieri Ioan Nani, directorul Antibiotice SA Iasi • Presedintele AVAS a motivat refuzul de a acorda actiuni salariatilor prin faptul ca procentul detinut de AVAS este unul redus si ca fara 10 la suta, pachetul detinut de stat va fi sub 51 la suta si nu ar mai fi interesant pentru investitori


"AVAS nu poate vinde 10 la suta din actiunile Antibiotice la un pret preferential catre salariati", sustine Razvan Orasanu, presedintele AVAS. Acesta s-a intalnit cu reprezentantii salariatilor Antibiotice SA Iasi, in urma cererii celor din urma, de a beneficia dupa modelul BCR si Petrom, de un pachet de 10 la suta din actiunile Antibiotice SA Iasi. Orasanu a motivat refuzul prin faptul ca procentul detinut de AVAS este la limita, de 53,027 la suta, ceea ce ar insemna, in contextul in care salariatii ar beneficia de 10 la suta, o diminuare a procentului AVAS, moment in care investitorii nu ar mai fi interesati de un pachet care nu poate asigura controlul fabricii iesene. "Pachetul de actiuni detinut de stat ar fi redus sub 51 la suta, ceea ce ar diminua semnificativ interesul potentialilor investitori, care isi doresc un pachet de control; vanzarea unui pachet de actiuni diminuat ar insemna reducerea marjei aditionale de valoare, pe care statul o va putea obtine; salariatii ar putea primi o bonificatie din partea noului actionar, care va avea propria strategie de motivare a angajatilor, iar interesul manifestat de potentialii investitori este pentru un pachet de control de 60-70 la suta de actiuni. AVAS detine 53,027 la suta din capitalul social al Antibiotice. Pentru a valorifica cat mai bine actiunile detinute de stat, AVAS a initiat discutii cu actionarii minoritari pentru vanzarea unui pachet de control, in cadrul unei oferte comune", a motivat Orasanu decizia luata. Liderii sindicali au solicitat presedintelui Autoritatii sa le faciliteze vanzarea, in conditii preferentiale, respectiv la valoarea nominala, a unui pachet de 10 la suta din actiunile companiei. Sindicatele isi motiveaza demersul cu rezultatele foarte bune obtinute de companie ca urmare a activitatii pe care au desfasurat-o.

Vanzarea la sfarsitul anului

Strategia de privatizare a Antibiotice, pe care Razvan Orasanu o va supune atentiei Executivului, prevede parcurgerea mai multor etape, incepand cu publicarea anuntului de privatizare, in prima parte a lunii noiembrie. In acelasi timp, de la momentul publicarii ofertei de privatizare, potentialii investitori vor avea un interval de o luna, timp in care pot depune documente de precalificare prin care sa probeze experienta pe care o au in industria de productie farmaceutica si, respectiv, capacitatea de a face investitii financiare, sa aiba capacitatea realizarii investitiilor de dezvoltare, capital de lucru si protectia mediului, sume ce vor fi publicate in anuntul de vanzare. In baza ofertei financiare, depuse de potentialii ofertanti, AVAS ii va selecta pe primii doi. Pana la finalul lunii decembrie, primii doi ofertanti ramasi in cursa pentru privatizare vor depune oferte financiare imbunatatite si finale, in baza carora va fi selectat castigatorul. Clauzele contractului de privatizare vor fi negociate incepand din luna ianuarie 2007. In schimb, directorul Antibiotice SA Iasi este de parere ca negocierile vor fi de lunga durata. "Eu cred ca privatizarea va fi terminata cel mai devreme in luna februarie a anului viitor, luandu-se ca pret de referinta pentru pachetul de actiuni detinut de AVAS cotatiile de la Bursa. Valoarea este intre 1,3 si 1,5 RON, dupa parerea mea. Stiu ca astazi (ieri -n.r.) o actiune Antibiotice a ajuns la 1,7 RON (17 mii lei), insa multi spun ca acest pret este unul speculativ", a afirmat ieri Ioan Nani, directorul Antibiotice SA Iasi.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1293 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015314 (s)

loading...