News Flash:

Salaru a fost propus oficial pentru functia de inspector general adjunct

17 August 2004
753 Vizualizari | 0 Comentarii
•Decizia de numire a acestuia in functia de conducere de la Inspectoratul Scolar va fi luata in aceste zile de catre Ministerul Educatiei

Vasile Salaru, profesor de fizica la Liceul Teoretic "G. Ibraileanu", a fost propus in mod oficial pentru a ocupa una dintre functiile vacante de inspector general adjunct din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ). Propunerea justificata si curriculum vitae al celui propus au fost trimise in cursul saptamanii trecute la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) de Mihai Dumitriu, inspectorul general al ISJ, care a precizat ieri ca decizia oficiala a ministerului este asteptata la Iasi in aceste zile. Reamintim ca propunerea ca Vasile Salaru sa ocupe functia respectiva a survenit in contextul in care, in urma cu doua saptamani, Seryl Talpalaru si Cristina Valcu, fostii inspectori generali adjuncti, au cerut intreruperea detasarii pe aceste posturi pentru a reveni la conducerea Colegiului "E. Racovita" si, respectiv, a Colegiului National. De altfel, dupa cum a mentionat inspectorul general, MEC a aprobat deja cererea de intrerupere a detasarii facuta de Cristina Valcu, care si-a justificat gestul prin motive personale, dupa cum decizia in ceea ce-l priveste pe Seryl Talpalaru este asteptata de pe o zi pe alta. "In propunerea pe care am trimis-o la MEC, singura pe care am facut-o, de altfel, am solicitat ca Vasile Salaru sa-si inceapa activitatea ca inspector general adjunct de pe 15 august, astfel incat sa poata incepe inca de pe acum sa se ocupe de o parte dintre activitatile acestei perioade", a precizat Mihai Dumitriu. Acesta a mai mentionat ca cel mai potrivit i se pare ca Vasile Salaru sa preia sarcinile Cristinei Valcu, corespunzatoare compartimentului de personal didactic si management scolar. "Ramane sa vedem ce va decide MEC, dupa cum asteptam sa vedem daca va mai fi inca un adjunct sau vom reimparti atributiile in cadrul inspectoratului", a mai declarat inspectorul general. Licentiat in Fizica in 1984, Vasile Salaru este profesor gradul I din 1997. Cadru didactic, pe rand, la Liceul Raducaneni, Liceul de Chimie, Colegiul "E. Racovita", Colegiul National si Liceul "G. Ibraileanu", Vasile Salaru a pregatit, intre 1990 si 1997, lotul olimpic international largit de fizica, remarcandu-se in ultima perioada si in viata politica ieseana.
(D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1837 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023560 (s)

loading...