News Flash:

Saptamana Europeana a Tineretului tratata cu indiferenta

6 Decembrie 2005
592 Vizualizari | 0 Comentarii
Saptamana Europeana a Tineretului a inceput la Iasi cu stangul. Chiar daca a fost programata a se desfasura in paralel cu deschiderea de la Bruxelles, conferinta de presa organizata in prefectura ieseana s-a dovedit a fi un esec total. Mai precis, la prima actiune organizata pentru marcarea inceputului Saptamanii Europene a Tineretului nu au fost prezenti decat principalii organizatori. Acestia au fost ignorati total de reprezentantii asociatiilor de tineret care au fost invitati la eveniment. Intr-o graba foarte mare, dupa cum au recunoscut chiar organizatorii, dupa un an de pauza, saptamana aceasta au fost incropite niste activitati care sa aduca aminte ca si la Iasi tinerii si-au dat mana in Europa si participa activ in viata sociala, scopul declarat al manifestarilor. "Trebuie sa recunoastem ca evenimentul a fost pus pe roate mai tarziu, insa asta nu inseamna ca mesajul nu trebuie sa fie transmis si tinerilor ieseni. Noi speram sa avem in jur de aproximativ 200 de participanti in fiecare seara la evenimente organizate la Casa de Cultura a Studentilor", a declarat Nicoleta Trandafirescu, coordonatorul teritorial al Autoritatii Nationale pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT). Conform desfasuratorului realizat de Directia Judeteana pentru Tineret, Casa de Cultura a Studentilor si ANSIT, organizatorii din Iasi ai evenimentului european, in fiecare seara din aceasta saptamana la Clubul din Casa Studentilor vor avea loc diverse actiuni care sa-i aduca la un loc pe tinerii interesati de ceea ce inseamna Uniunea Europeana. Ramane de vazut cat succes are Saptamana Europeana a Tineretului chiar in randul grupului tinta, adica al tinerilor ieseni. Teoretic, Saptamana Europeana a Tineretului 2005 urmareste promovarea conceptului de participare a tinerilor in viata sociala prin descoperirea oportunitatilor oferite de politicile europene in acest domeniu.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2185 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014755 (s)

loading...