News Flash:

Sapte persoane internate cu toxiinfectie alimentara

22 Mai 2002
793 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primele simptome au aparut dupa ce au consumat apa de fantana •Bolnavii spun ca apa avea un gust salciu, iar pe fundul galetii s-a depus nisip •Medicii urmeaza sa stabileasca daca apa a fost factorul declansator al toxiinfectiei sau daca a fost vorba de un aliment

In cursul zilei de ieri, la Spitalul de Boli Infectioase, au fost aduse de catre ambulanta sapte persoane suspectate cu toxiinfectie alimentara. Acestea sustin ca este posibil sa li se fi facut rau dupa ce au consumat apa dintr-o fantana in spatele careia sunt depozitate gunoaie, sau cred ca poate fi vorba si de cascavalul consumat cu o zi inainte. Membrii celor doua familii au mai baut si alta data apa din fantana "incriminata", insa nu au patit nimic. Cei doi adulti si cinci copii au venit la spital cu puternice dureri de cap si de burta, precum si cu diaree, friguri si stare de voma. "Mi-a fost foarte rau. Totul a inceput de sambata dupa-amiaza, dupa ce am baut apa dintr-o fantana din spatele casei. De obicei, noi folosim apa de la un robinet din curte, dar, de cateva zile, apa nu a mai curs. Sambata seara am avut stari de voma, dureri de cap si de burta si diaree. Nu stiu daca apa a provocat aceasta stare pentru ca am mai mancat si o bucata de cascaval", ne-a spus Mariana Sandu.
Apa din aceeasi fantana au consumat si membrii familiei Dumitrache. "Am baut apa din aceeasi fantana ca si familia Sandu. Am mai folosit si altadata apa de acolo, dar nu ne-a mai fost rau pana acum. Asta iarna am facut mancare numai cu apa de la fantana asta", ne-a spus si Felicia Dumitrache (31 de ani, din Manzatesti), vecina Marianei Sandu.
In Spitalul de Boli Infectioase sunt acum internati sapte bolnavi, doi adulti si cinci copii, care au varste cuprinse intre 5 si 16 ani. Starea lor este buna, ei fiind supusi in continuare tratamentului.
"In cursul zilei de ieri (luni-n.r.), au fost internate, in Spitalul de Boli Infectioase, sapte persoane care prezentau simptomatologie de toxiinfectie alimentara. Este destul de dificil sa spunem ce a cauzat aceasta toxiinfectie. Dupa cele declarate de catre bolnavi, este posibil ca de vina sa fie apa de fantana, cascavalul consumat sau ouale. Investigatiile medicale continua. Acum pacientii se simt bine, necesitand in continuare cateva zile de spitalizare", ne-a declarat dr. Irina Teodorescu, purtator de cuvant la Spitalul de Boli Infectioase.
Felicia Dumitrache a acuzat faptul ca la dispensarul medical din satul Manzatesti nu se gasesc medicamente. "Nici macar primul ajutor nu ti se poate acorda", a sustinut aceasta.
Catalina DARABANA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1851 (s) | 24 queries | Mysql time :0.028878 (s)

loading...