News Flash:

Sapte tineri s-au ars dupa ce au mers pe carbune incins

25 Iulie 2009
1288 Vizualizari | 1 Comentarii
Sapte tineri s au ars dupa ce au mers pe carbune incins
• Sapte tineri, dintre care cinci straini, au ajuns la spital cu arsuri grave pe talpi • Tinerii cu varste intre 18 si 20 de ani participa la conferinta internationala Iasinghton, iar arsurile le-au suferit in cadrul sesiunii de mers pe carbune incins • Tinerii au fost operati la Spitalul de Urgente Sf. Ioan si au ramas internati pentru supraveghere medicala si tratament

Cinci tineri straini si doi romani nu vor mai putea merge o perioada dupa ce au suferit arsuri grave pe talpi. Tinerii cu varste intre 18 si 20 de ani sunt prezenti la Iasi in cadrul conferintei internationale Iasinghton. Joi seara, a avut loc o sesiune de mers pe carbuni incinsi, dar o parte dintre ei nu au reusit sa se concentreze destul de bine si s-au ars pe talpi. Astfel, au ajuns la spital cu arsuri importante doi tineri de 20 ani din Lituania si Hong Kong, precum si doua fete de 18, respectiv 20 ani, tot din Hong Kong si una din Canada. Acestora li se adauga si doua tinere de 19, respectiv 20 de ani, din Romania. Workshopul a fost sustinut de Bruno Medicina, care are o experienta de 20 de ani in mersul pe carbuni incinsi. Potrivit organizatorilor evenimentului, este pentru prima data cand se intampla ca participanti la aceasta activitate sa ajunga la spital cu arsuri. O sesiune similara a avut loc si anul trecut, tot la Iasi, dar nimeni nu a ajuns la spital. Prima parte a sesiunii a constat in concentrare si a doua in mersul pe carbuni incinsi. Dintre tinerii participanti la sesiune, jumatate s-au considerat pregatiti sa mearga pe carbuni incinsi si fara sa pateasca nimic. Dintre acestia, doar sapte nu au reusit perfomanta si au ajuns la spital. "Aseara (joi - n.r) a fost sesiunea de mers pe foc formata din doua componente. Prima parte a fost de concentrare, un exercitiu de concentrare, iar a doua de mers pe carbune incins. Jumatate dintre participantii la sesiune au decis sa mearga pe carbune incins pentru ca s-au simtit pregatiti, restul au privit. Dintre acestia, sapte au ajuns la spital cu leziuni superficiale. Pe parcursul desfasurarii sesiunii am avut alaturi un medic, care ne-a si sfatuit sa mergem la spital preventiv", a declarat Daniela Tudor, vicepresedintele departamentului de Comunicare si Relatii cu Presa. Potrivit medicilor de la Unitatea de Primire Urgente (UPU) de la Spitalul Sf. Ioan Iasi, pentru rezolvarea arsurilor a fost nevoie de interventia chirurgilor plasticieni in sala de operatie. Dupa ce au fost stabilizati in UPU, tinerii au fost dusi in sala de operatii, unde cate doi chirurgi plasticieni au rezolvat timp de cateva ore leziunile. Tinerii au fost internati in Clinica de Arsi a spitalului, iar medicii se arata rezervati cu privire la evolutia starii de sanatate a acestora, avand in vedere complicatiile care pot sa apara.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #75354
Niste idioti au crezut ca daca fumeaza iarba pot merge pe carbuni incinsi ?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1599 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020081 (s)

loading...