News Flash:

Saraci, dar grasi

19 Iunie 2010
3712 Vizualizari | 2 Comentarii
• Desi ar parea firesc ca, in perioade in care veniturile se anunta a fi reduse semnificativ, toate cheltuielile, inclusiv cele pentru mancare, sa fie diminuate, lipsa banilor si a educatiei culinare determina aparitia unui fenomen destul de bizar • Criza i-a pus la ingrasare pe ieseni • Concret, acestia urmaresc chilipirurile in materie de meniuri culinare, uitand ca, de fapt, acestea nu fac decat sa dauneze intregului organism

Criza i-a pus la ingrasare pe ieseni. Desi ar parea firesc ca, in perioade in care veniturile sunt reduse semnificativ, toate cheltuielile, inclusiv cele pentru mancare, sa fie diminuate, lipsa banilor si a educatiei culinare determina aparitia unui fenomen destul de bizar. In loc sa slabeasca, iesenii aduna din ce in ce mai multe kilograme. Surplusul de grasime din corpul celor afectati de criza se datoreaza in primul rand hranei inadecvate. Concret, iesenii urmaresc chilipirurile in materie de meniuri culinare, uitand ca, de fapt, acestea nu fac decat sa dauneze intregului organism. O masa copioasa, cu doua feluri de mancare si o bautura racoritoare la unul din restaurantele cu profil fast-food nu depaseste cu mult suma de zece lei. In conditiile in care este mult mai comod sa iei o gustare calda si mai ieftina pe fuga, din ce in ce mai multi ieseni isi pacalesc foamea cu ceea ce americanii numesc junk-food. Nici stresul nu este un aspect de neglijat atunci cand vine vorba de ingrasare, tendinta in acest sens fiind din ce in ce mai sumbra. Problemele cauzate de datorii si lipsa banilor accelereaza procesul de ingrasare, care este piperat cu stilul culinar al fiecarui iesean.

Meniu de criza - cartofi cu paine

O afacere de criza care a luat amploare in ultima perioada este cea a simigeriilor. Calzi si cu un miros imbietor, covrigii sunt aproape irezistibili pentru orice iesean care nu doreste altceva decat sa amane o masa importanta, din cauza lipsei de timp. Cu mac, susan sau simpli, covrigii au ajuns sa fie cea mai la indemana metoda de a scapa de senzatia de foame. Totusi, aceste produse nu contin proteine sau vitamine, aducand organismului doar portia zilnica de paste fainoase. Nici celelalte alimente de baza, cum ar fi cartofii, nu sunt uitate in perioada de criza, iesenilor fiindu-le mai accesibile preturile mult mai reduse, spre deosebire de fructe sau legume proaspete, peste, oua, carne de pui sau lapte. "Nu am cum sa imi aleg alimentele, pentru ca salariul s-a redus prea mult. Normal ca prefer sa cumpar cartofi, ca ma tin mai mult. Carnea va ajunge, daca nu este deja, un lux pentru cei mai multi dintre noi", a declarat Anisoara Mihai, o femeie din Iasi cu cateva kilograme in plus.

Mai mici, dar mai supli

Studiile antropologilor, la nivelul populatiei, s-au oprit undeva inainte de anul 1989. In prezent, aceste studii au disparut cu desavarsire, din cauza lipsei alocarii de fonduri pentru proiectele de cercetare. Singurul studiu recent este realizat pe grupe de varsta, care vizeaza ieseni sub 18 ani. "Inainte de '89, barbatii din mediul rural erau mai slabi, iar cei din mediul urban erau supraponderali. Explicatia este ca cei de la tara munceau mai mult fizic. In aceeasi perioada, femeile de la oras erau mai slabe decat cele din mediul rural, pentru ca aveau mai multa grija de ele. In regiunea Moldova, barbatii aveau, in medie, inaltimi de 1,69 metri, care se incadrau in categoria taliilor supramijlocii. Femeile masurau 1,56 metri, si ele de talie supramijlocie, dar la limita inferioara. In medie, barbatii cantareau 67,3 kilograme, in vreme ce femeile 61,7 kilograme. Cei din nordul Moldovei sunt mai inalti decat cei din sud, cei mai inalti din Moldova fiind cei din zona Sucevei, Tara Dornelor", a explicat dr. Maria Stirbu, cercetator principal I in cadrul Institutului de Antropologie Iasi.

Tinerii tin la silueta

Conform datelor oferite de Institutul de Antropologie iesean, tinerii cresc in inaltime, avand in acelasi timp grija sa isi pastreze o silueta zvelta. "Ultimele studii, la nivelul judetului Iasi, nu ajung pana in prezent, acestea fiind facute ultima data inainte de anul 2000. In 1998, baietii pana la varsta de 18 ani aveau o inaltime medie de 1,77 metri, iar fetele 1,64 metri. Baietii cantareau 66,8 kilograme, iar fetele 56,2 kilograme. Fata de anul 1985, baietii de 18 ani sunt cu jumatate de centimetru mai inalti si cu aproximativ trei kilograme mai slabi. Fetele sunt aproximativ 1,5 centimetri mai inalte si cu un kilogram mai slabe. In concluzie, la copii, exista o acceleratie a cresterii, acestia fiind mai inalti si efilati (mai inalti si mai supli - n.r.), dar echilibrati supraponderal", a precizat dr. Georgeta Mia, cercetator principal I in cadrul Institutului de Antropologie Iasi. Adultii sunt, insa, tentati de mancarea fast-food si acumuleaza mai usor kilogramele in plus. "Si la adulti se patreaza aceste masuratori. Acestia sunt mai inalti decat cei de acum 20 ani. Diferente mari nu sunt, doar ca sunt mai grasi. Nu exista un studiu care sa demonstreze concret acest aspect, aceste afirmatii bazandu-se doar pe constatarile noastre. Supraponderabilitatea a crescut foarte mult, in special din cauza produselor de fast-food, care ingrasa", a completat dr. Maria Stirbu.

Se gasesc bani de abonamente la sala

Constienti de faptul ca numarul kilogramelor in plus ia o valoare nedorita, iesenii preiau mentalitatea occidentala de a arde caloriile la sala. "A inceput sa creasca numarul iesenilor care isi fac un abonament la sala de fitness. Asta si pentru ca a venit sezonul cald si toti vor sa scape de grasimea acumulata. Totusi, dupa modelul din Vest, din ce in ce mai multe persoane vor sa faca sport, constientizand faptul ca munca de birou le poate afecta sanatatea. Iesenii sunt constienti de faptul ca au luat in greutate si incearca sa scape de kilogramele in plus cu eforturi minime", a spus Sebastian Dobreanu, patronul unei sali de fitness din Iasi. Greutatea iesenilor este privita si prin ochii celor care castiga un banut din afacerea cu cantare de la colt de strada. "La mine nu vin sa se cantareasca decat ieseni mai slabi sau cu o greutate normala. In curand n-o sa mai avem ce manca si vom fi cu totii supli. Este foarte greu. Stau aici toata ziua, pentru ca am o pensie de doar 350 lei, dar pana seara abia adun bani pentru doua paini si o punga de lapte", a declarat Gheorghe Ailioaiei, un pensionar care traieste din kilogramele in plus ale iesenilor.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

xyz  | #111331
nu mancarea ingrasa ..nesimtirea si nemunca...
eu  | #111341
ADICA LENEA!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1909 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020731 (s)

loading...