News Flash:

Sarbatorile Iasilor vor cuprinde tot orasul, in lung si in lat

29 Septembrie 2004
1060 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primarul Gheorghe Nichita promite pentru anul acesta festivitati cu totul deosebite cu ocazia Sarbatorilor Iasilor •Promenada a artistilor in costume de epoca si spectacole de muzica sunt numai cateva surprize pregatite iesenilor din cartierele marginase

Primarul Gheorghe Nichita doreste ca anul acesta festivitatile legate de desfasurarea Sarbatorilor Iasilor sa fie cu totul deosebite. Sub aspectul organizatoric, bulevardul Stefan cel Mare si Sfant si strada Alexandru Lapusneanu nu vor mai fi transformate in bazar, ca in anii anteriori, iar festivitatile si petrecerile se vor extinde si in cartierele marginase. "Trebuie sa simta si cetatenii din celelalte cartiere ca este sarbatoare, nu numai cei din centrul orasului. Inca nu am intocmit un program definitiv, dar ne gandim la spectacole de cartier, la o promenada a artistilor in costume de epoca etc.", a declarat ieri primarul. Seful municipalitatii iesene a precizat ca, in perioada Sarbatorilor, care vor incepe in jurul datei de 7 octombrie si se vor sfarsi pe 16 octombrie, in oras se vor desfasura aproape zilnic concerte si festivaluri. Dintre acestea au fost amintite doar cateva. Incepand cu data de 12 octombrie, in fata Halei Centrale, va avea loc "Festivalul vinului si al mustului", iar in fata Palatului Culturii va incepe "Targul mesterilor populari". Primaria nu a renuntat la ceaiul cald oferit pelerinilor care se vor aseza la rand pentru a se inchina la Sfanta Parascheva. De precizat ca anul acesta nu va mai fi organizata Masa Pelerinilor in spatele Primariei, dar vor avea unde sa manance. Astfel, pelerinilor le vor fi distribuite tichete pe baza carora vor putea lua masa la Cantina de ajutor social a Primariei. Dupa cum s-a mai precizat, comerciantii nu vor mai putea vinde pe b-dul Stefan cel Mare si Sfant si strada Alexandru Lapusneanu, ci vor primi autorizatii pentru celelalte zone ale orasului. "Zona din preajma Mitropoliei va ramane rezervata pelerinilor. In aceasta zona vor putea fi comercializate numai obiecte bisericesti", a mai declarat primarul. Prin urmare, in spatele Magazinului Hala Centrala vor primi autorizatie numai cei care comercializeaza haine din piele si blanuri. In parcarea de langa Biserica Barboi vor putea fi comercializate caciuli de blana. Pe esplanada de langa Strandul Municipal vor fi comercializate produsele textile, iar in fata Tribunalului produsele artizanale. Ca de obicei, pe 14 octombrie, la ora 17.00, va incepe cocktail-ul oferit de Primarie si inmanarea premiilor "Pogor".
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019451 (s)

loading...