News Flash:

Sarcina fiicei lui Sarah Palin este un subiect personal

4 Septembrie 2008
722 Vizualizari | 0 Comentarii
Casa Alba a apreciat ca sarcina fiicei lui Sarah Palin, viitor vicepresedinte in cazul unei victorii republicane la alegerile prezidentiale din Statele Unite, este un subiect familial de natura personala, relateaza France Press. "Presedintele Statelor Unite considera ca este un lucru pe care aceasta familie a decis sa il depaseasca si crede ca este un subiect familial de natura privata. Aceasta familie isi iubeste in mod evident fiica foarte mult, iar copilul ei, cand se va naste, va primi toata dragostea si sprijinul unei familii foarte iubitoare", a declarat purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Dana Perino, in urma anuntului privind sarcina lui Bristol Palin, in varsta de 17 ani.

"Daca acest subiect este sau nu unul de campanie depinde mai degraba de presa. Presa este cea care va decide daca vrea sa il urmareasca si sa il exploateze", a adaugat purtatoarea de cuvant. Presa americana a scris deja pe aceasta tema, insa oficialii politici, inclusiv Barack Obama, adversarul democrat al lui John McCain, s-au abtinut de la orice critica la adresa lui McCain sau a lui Sarah Palin. Guvernatorul de Alaska (44 ani), mama a cinci copii, Sarah Palin se opune ferm avorturilor, reprezentand latura conservatoare a Partidului Republican. "Cred ca toate personalitatile politice au raspuns in mod responsabil si si-au exprimat sprijinul fata de o tanara care se va maturiza mai repede", a declarat Perino.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1627 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018777 (s)

loading...