News Flash:

SC Tomiris SA - fortareata din zona industriala

13 Septembrie 2000
1364 Vizualizari | 0 Comentarii
•Directorul Micliuc nu neaga acuzatiile conform carora ar fi implicat in afaceri dubioase

Desi era una dintre firmele importante pentru economia Iasului, SC Tomiris SA Iasi a fost achizitionata pe un pret de nimic. Valoarea pachetului majoritar de actiuni a fost de doar noua miliarde lei, adica mai putin de jumatate de milion de dolari. Asta in conditiile in care multe societati falimentare din Iasi au valorat mult mai mult. Exemplificam aici situatia BMT, firma care a achizitionat o hala de productie de la Terom, cu pretul de trei milioane de dolari. Privatizarea de la Tomiris seamana oarecum cu cea de la Tepro. Pe foarte putini bani s-a achizitionat terenul, cladirile si multe utilaje. Numai daca s-ar vinde pe bucati, valoarea proprietatilor Tomiris ar fi, evident, mult mai mare. Societatea ieseana a fost cumparata de un grup de firme cu sediul in Luxembourg. Doar atat se stie despre actionarul principal al unei fabrici foarte importante pentru Iasi. Trebuie mentionat aici ca acest holding, organizat ca offshore, nu a platit actiunile cumparate la alte firme din Romania sau din Republica Moldova. De cand este privatizata, societatea a devenit o adevarata fortareata. Nimeni nu mai intra acolo decat cu acordul directorului, care nu este niciodata de gasit sau este prea ocupat pentru a discuta cu presa.

Micliuc - un director emancipat

Directorul general al SC Tomiris SA, Vasile Micliuc, parea extrem de satisfacut de faptul ca s-a schimbat actionarul fabricii si ca nu mai este obligat sa dea tot felul de informatii mass-mediei. "Acum nu mai suntem societate cu capital de stat. Sunt manager al unei companii private si voi da presei numai informatiile pe care am permisiunea sa le fac publice. Pana acum, a fost altfel. De acum inainte nu cred ca trebuie sa va mai intereseze ce facem noi ca firma. Sunt afaceri private si au caracter confidential. Vom organiza conferinte de presa, in care se va discuta orice. Presa poate intreba, dar purtatorul nostru de cuvant va raspunde numai la anumite intrebari", spunea, plin de sine, Vasile Micliuc, in urma cu cateva saptamani. De fapt, nici bine nu s-au inceput "afacerile private" ca au si aparut informatii cum ca a fost descoperita marfa fara acte la Tomiris. La intrebarile noastre, publice, nu am primit nici un raspuns din partea managerului iesean, care in urma cu putin timp afirma ca nu cunoaste structura actionariatului fabricii pe care o conduce, deci nu putem intelege decat ca-i adevarat ca este implicat in afaceri ilegale.

Micliuc vrea sa angajeze 1.400 de oameni, dar nu a majorat salariile vechilor salariati

La acest moment, s-au facut angajari la sectia de confectii a fabricii care detine ponderea angajatilor. Asta in conditiile in care profilul de baza al societatii este cel de producere a tesaturilor din matase. Avem informatii neoficiale care spun ca cele mai multe comenzi sunt in sistem Lohn. Acest sistem defavorizeaza si fabrica si statul roman. Folosirea aproape gratuita a utilajelor, forta de munca prost platita, taxele vamale infime sau inexistente pentru importul de materie prima si exportul de produse finite sunt cateva dintre motivele pentru care se prefera acest sistem de contractare de catre straini. Vasile Micliuc spunea ca numarul angajatilor va ajunge la 2.000. Acum fabrica are peste 700 de angajati. Din acestia peste 100 sunt proaspat veniti. Noi ne intrebam ce importanta are numarul angajatilor daca ei sunt prost platiti si muncesc pe rupte? Cat costa forta de munca in strainatate ? Ce conditii de munca sunt acolo? Cine-i protejeaza pe salariatii cu vechime si experienta ai unitatii? Acestea sunt intrebari care raman fara raspuns din cauza dezinteresului directorului Micliuc fata de angajatii sai si de cititorii nostri. Trebuie precizat ca in urma cu putin timp conducerea Tomiris a reusit sa distruga o parte dintre firmele de tricotaje de pe piata Iasului, oferind salarii mai mari decat media pe ramura celor care veneau sa lucreaze in noua sectie de tricotaje a Tomiris. Ce se intampla acum, cand tricotajele nu mai sunt interesante pentru fabrica de matase, cu oamenii care atunci primeau peste 1,6 milioane de lei? Ce se va intampla cu oamenii angajati acum si carora li se promit salarii mari, in momentul in care fabrica nu va mai avea comenzi Lohn? De ce angajatii vechi ai fabricii trebuie sa negocieze luni in sir pentru o crestere de salariu de la o medie de 1,2 milioane de lei la 1,6 milioane de lei, iar cei care sunt angajati acum, fara experienta, au promisiuni ca vor primi pentru munca lor peste 1,5 milioane de lei? Credem ca orice comentariu vizavi de aceste probleme este inutil si de aceea lasam cititorii sa traga concluziile.

Soarta "matasarilor"?

Multi dintre angajatii fabricii iesene de matase sunt ingrijorati pentru ca nu au siguranta locului de munca. "Se tot fac angajari in sectia de confectii. Noi de abia avem de lucru. Nu cred ca vom mai fi tinuti mult la fabrica", a declarat un muncitor din cadrul SC Tomiris, care, din motive lesne de inteles, nu a vrut sa-si decline identitatea. Faptul ca nu li se spune aproape nimic despre ce se va intampla cu societatea si ca se fac atatea angajari pentru sectia de confectii ii face pe vechii angajati sa se intrebe daca, in viitorul apropiat, va mai fi nevoie de ei. "Nu cred ca ar fi normal sa ne dea afara, dar ce putem sa facem daca se ia o decizie in acest sens. Cui sa cerem dreptate? Nimic nu mai este sigur acum", a spus un alt angajat al aceleiasi societati.
Sorin ALEXA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1922 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029928 (s)

loading...