News Flash:

Scade increderea in democratie in Estul Europei

4 Noiembrie 2009
709 Vizualizari | 1 Comentarii
Cetatenii din statele central si est-europene tind sa isi piarda increderea in democratie si capitalism, la 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului, arata un sondaj al Institutului Pew, conform caruia majoritatea respondentilor cred ca traiau mai bine pe vremea comunismului, informeaza AFP. Potrivit Institutului Pew, care a efectuat sondajul in opt tari foste comuniste si in zona fostei Germanii Democrate, procentele favorabile democratiei au scazut in majoritatea statelor unde fusesera efectuate sondaje si in 1991. In Ucraina, parerile in favoarea sistemului multipartit au scazut la nivelul de 30 la suta, comparativ cu 72 la suta in 1991. In toate celelalte tari, opiniile sunt majoritar favorabile, mai ales in zona fostei Germanii de Est (85 la suta, fata de 91 la suta in 1991). Insa sustinerea pentru sistemul multipartit a pierdut 24 de puncte procentuale in Bulgaria, 18 in Ungaria si opt in Rusia (53 la suta). Doar in Polonia pare sa creasca sustinerea pentru acest sistem democratic (cu patru procente, ajungand la nivelul de 70 la suta). "Germanii din est si democratia - aceasta este istoria unei reusite. Insa «copilul problema» este Ucraina", remarca Andrew Kohut, directorul Pew Research Center.
In privinta capitalismului, cota de sustinere este in scadere peste tot, cel mai accentuat in Ungaria (in scadere cu 34 de procente pana la nivelul de 46 la suta). Ucraina se distinge din nou prin opinii majoritar negative, in timp ce fosta Germanie Democrata se remarca printr-o rata de sustinere ridicata (82 la suta, in scadere cu 4 procente). Doar polonezii (47 la suta) si cehii (45 la suta) cred ca situatia economica s-a imbunatatit comparativ cu perioada comunista, celelalte popoare avand opinii majoritar opuse, pana la nivelul de 72 la suta in Ungaria. Satisfactia fata de nivelul de trai este totusi in crestere, variind intre 15 la suta in Bulgaria (in plus cu 11 procente fata de 1991) si 44 la suta in Polonia (in plus cu 32 la suta). "Pe fond, oamenii cred ca viata s-a imbunatatit, dar nu atat de mult cat asteptau. Exista o stare de dezamagire fata de liderii politici. Se constata o lipsa de incredere in institutiile publice, dar o acceptare a democratiei in general", apreciaza fostul secretar de Stat american Madeleine Albright, nascuta in fosta Cehoslovacie. Locuitorii fostei Germanii de Est sunt de acord in proportie de 81 la suta cu reunificarea (in scadere cu opt la suta comparativ cu 1991), mai putin decat compatriotii lor din vest.
Aderarea la UE atrage opinii majoritar pozitive, cu exceptia Ungariei. Alianta Nord-Atlantica este perceputa pozitiv, cu exceptia Ucrainei si Rusiei, unde exista opinii negative in proportie de 58 la suta. Influenta Rusiei este perceputa negativ in toate tarile unde a fost realizat sondajul, cu exceptia Ucrainei si Bulgariei. Majoritatea rusilor (58 la suta) regreta destramarea URSS si cred ca este "normal" ca Rusia sa fie o putere imperialista (47 la suta, in crestere cu zece procente fata de 1991). Sondajul a fost realizat in perioada 27 august - 24 septembrie, avand o marja de eroare de plus sau minus 3,5 - 4 puncte procentuale.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

ana  | #85913
Asta e democratie, e bataie de joc, s-au imbogatit toti securistii ca ei au fost in structurile statului si inainte si dupa ei au cunoscut toate dedesupturile economiei, ei au distrus fabricile si toate utilajele au fost furate de ei si s-au prevatizat, iar un om de rimd ii trebuie milioane de euro numai sapgile cit costa sa poti face ceva cu economiile tale de o viata La noi ce a fost la stat s-a furat tot si ei au devenit miliardarii romaniei ,tot 300". ce incredere sa mai ai , cind poporul devene din ce in ce mai sarac, cel putin pe vremea comunistilor aveai o casa si un serviviu, acum esti obligat sa iei drumul strainatatii sau sa mori de foame in tara , sa dai in cap, sa te apuci de baut, de violat, de omorot, pai asta fac acum cei care nu au nici un venit, mai ales in timpul lui Basescu acest fenomen a luat amploare, ca chiorul i-a vazut de interesele lui si a lui fica-sa, si mai spune ca nu lasa tara pe mina lui Iliescu si a lui Hrebenciuc, pai asta nu e ura , el este principalul vinovat de aceasta criza politica fiindca este un paranoic
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1445 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019236 (s)

loading...