News Flash:

Schimb de experienta militara - Cotropiti de italieni

7 Decembrie 2000
631 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un pluton de bersaglieri italieni se antreneaza impreuna cu militarii ieseni pentru misiuni de mentinerea pacii •Ambele parti au avut ce invata reciproc si s-au declarat multumite de rezultatele exercitiului comun

In perioada 2 - 11 noiembrie, in cadrul Batalionului 151 Infanterie din Brigada 15 Mecanizata Teritoriala, are loc un antrenament comun a doua plutoane de infanterie, unul romanesc si unul italian. Precizam ca, in aceeasi perioada, un pluton din cadrul Batalionului 151 Infanterie executa un antrenament similar in Italia. Scopul acestor antrenamente este identificarea cailor de realizare si amplificare a gradului de interoperabilitate intre structurile armatelor celor doua state, in vederea planificarii si pregatirii operatiunilor in sprijinul pacii si instruirea in comun, pe baza standardelor si procedeelor NATO. Activitatea se inscrie in Planul de relatii internationale al Ministerului Apararii Nationale pentru anul 2000.

Ieri, in poligonul din apropierea aeroportului, sub atenta supraveghere a generalului de brigada Constantin Barhala, comandantul Brigazii 15 Mecanizate Teritoriale "Podu Inalt", cele doua plutoane au executat un exercitiu cu tematica "Actiunile plutonului de infanterie in Punctul de Control tip ONU, pentru monitorizarea situatiei in zona de responsabilitate cu ocazia unei operatiuni in sprijinul pacii".
Rolul exercitiului a fost acela de a antrena militarii in vederea respectarii si aplicarii regulilor de angajare pe timpul indeplinirii misiunii, rezolvarii unor situatii specifice si probarii cunostintelor militare generale de specialitate. Concret, intr-o prima faza, romanii, si apoi italienii, au trebuit sa faca fata unor situatii neprevazute ce pot aparea intr-un punct de control, intr-o zona sub supraveghere ONU. Plutonul italian a trebuit sa faca fata unor "atacuri" succesive, din mai multe parti, a unor forte "adverse". In decurs de aproape o ora, mitralierele de pe cele doua transportoare blindate de la punctul de control si automatele soldatilor au tras non stop pentru respingerea atacatorilor. Scenariul nu era cunoscut de partea italiana, asa ca seful plutonului a trebuit sa-si organizeze oamenii in timpul desfasurarii atacurilor, in conditii similare cu cele reale. "Am fost incantat de cum s-au descurcat romanii si am avut de invatat multe de la ei", a precizat locotenentul Elio Manes, comandantul plutonului de italieni din Regimentul 8 al Brigazii de Bersaglieri.
Dupa finalizarea exercitiilor de catre cele doua plutoane, comandantii au trecut la un schimb de experienta foarte util, fiecare parte avand ce invata de la cealalta. Comandantul plutonului romanesc (multi dintre componentii acestuia avand deja la activ misiuni reale de mentinere a pacii in Angola), sublocotenent Paul Curt, este de parere ca "Au fost puncte comune in modul de actiune dar si aspecte deosebite in ceea ce priveste modul de actiune. A fost un exercitiu foarte util si sunt multumit de rezultate".
In incheierea exercitiului, comandantii celor doua plutoane au fost felicitati de generalul Barhala, pentru "modul de actiune in conditiile date. A fost un schimb de experienta foarte util in ceea ce priveste instruirea in comun in baza principiilor NATO".
Antrenamentul in comun continua pana pe data de 11 noiembrie.

Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1913 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017456 (s)

loading...