News Flash:

Schimbare de antrenor

21 Aprilie 2004
1147 Vizualizari | 0 Comentarii
Brambureala de la Vaslui continua

•Adrian Matei nu s-a inteles cu conducerea clubului din Vaslui la semnarea contractului dintre cele doua parti •In locul fostului jucator de la FC National va fi numit antrenor principal Ioan Sdrobis •Acesta este al patrulea tehnician care va antrena Vasluiul in acest campionat

Numit la carma formatiei FC Vaslui dupa etapa a doua a returului Diviziei B de fotbal, antrenorul Adrian Matei a avut parte de o experienta scurta pe banca tehnica a rivalilor iesenilor la promovare. In cursul zilei de ieri, cand ar fi trebuit semnat contractul intre cele doua parti, au aparut unele neintelegeri intre antrenor si conducerea clubului, fapt ce a dus la inghetarea tratativelor. Astfel, Matei va parasi Vasluiul dupa doar cinci etape, din care a disputat patru meciuri. Dupa un succes obtinut la masa verde, 3-0 cu FC Onesti, Cacao, asa cum este poreclit de apropiati fostul jucator al Nationalului, a obtinut in urmatoarele patru partide doar o victorie, 4-0 cu Gloria Buzau, inregistrand totodata un egal si doua infrangeri. Cu un astfel de bilant, mult prea sarac pentru pretentiile unui club care-si dorea la un moment dat sa lupte pentru promovarea in prima divizie, Matei nu avea cum sa mai continue la Vaslui. Si asta pentru ca, asemeni formatiei Universitatea Craiova, si conducatorii de la FC Vaslui au obiceiul de a schimba foarte des antrenorii, iar patronii presedintii. Asa s-a ajuns ca in acest campionat sa se perinde pe la echipa nu mai putin de patru tehnicieni. Dupa ce a inceput aceasta editie de campionat cu Ion Gigi pe banca tehnica, in pauza competitionala Porumboiu l-a adus la echipa pe Gabi Stan, care nu a reusit sa stea la carma formatiei vasluiene decat doua etape. Mai norocos avea sa fie Matei, care i-a condus cinci etape. Dupa despartirea de tanarul tehnician, la echipa va fi numit ca antrenor principal Ioan Sdrobis, cu care Marius Stan, fostul presedinte al vasluienilor, a colaborat la inceputul sezonului trecut, care a marcat de altfel si revenirea pe a doua scena a fotbalului din Romania. Interesant este ca actualul presedinte al clubului iesean este unul dintre oficialii care au rezistat cel mai mult la Vaslui, timp de un an de zile Stan fiind conducatorul formatiei patronate pana nu demult de Adrian Porumboiu.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1685 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015520 (s)

loading...