News Flash:

Scoala rasturnata

30 Ianuarie 2003
769 Vizualizari | 0 Comentarii
Sa dai afara din scoala, fie numai pentru trei zile, o clasa intreaga de elevi este un act iresponsabil. Fie ca sunt elevi la ciclul primar, gimnazial, liceal sau al scolii profesionale, eliminarea timp de trei zile demonstreaza, in primul rand, incapacitatea cadrelor didactice de a se impune in fata clasei. Despre ce este vorba: toti elevii unei clase au intrat la clasa vecina si au rasturnat toate bancile. La ancheta efectuata de membrii conducerii scolii, toti acesti elevi agresori au refuzat sa spuna cine sunt vinovatii. Cea mai simpla solutie? Au fost toti eliminati pentru trei zile de la cursuri. Procesul de educatie si de invatamant a fost intrerupt, elevii scosi la curatat zapada, chipurile supusi oprobiului celorlalti colegi. Acesta poate fi punctul de vedere al profesorilor. Dar sa nu uitam ceea ce se intampla cu adevarat: cei eliminati vor pierde vremea prin curtea scolii sau aiurea, rivalii lor, carora le-au fost rasturnate bancile din clasa, vor sta la ore. Vor fi ascultati de profesori, vor primi note, pe scurt, vor fi la scoala, suportand mofturile de burlac ale, sa spunem, profesorului de matematica. In acelasi timp, vor auzi, de afara, chiotele si strigatele celor eliminati, care ranesc la zapada, pe afara, glumind, alergand etc. Oricum, nu vor face scoala: nu vor primi note, nu vor suporta isteriile domnisoarei batrane, de la, sa spunem, istorie sau geografie sau chimie, n-are importanta. Care va fi rezultatul pentru elevi? Daca vrei sa scapi trei zile de la scoala, sa alergi prin curte si sa n-ai teme de facut, rastoarna doua banci si problema este rezolvata.
Cat de eficiente sunt asemenea pedepse pentru elevi, nu se poate spune. Se pune intrebarea: de ce exista psihologi specializati in activitatea de consiliere a elevilor? Tot vechea metoda, cea a parului in moalele capului, adica eliminarea nesimtitilor, ramane cea mai buna solutie. La urma urmei, ce-i asa de grav? Au intors scoala cu fundu-n sus, au luat o vacanta de trei zile! Profesorii, care aveau ore la acea clasa, stau si ei, linistiti in cancelarie: mai o barfa, mai o cafeluta, mai un model de impletit, mai o croseta sau, de ce nu, niste ochi dulci noului profesor de sport, ca-i tanar si frumusel foc.
Alin TOCAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1280 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018184 (s)

loading...