News Flash:

Scoli in carantina si restrictii in spitale

25 Ianuarie 2007
821 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Irina Mitroi
• Din cauza numarului mare de viroze respiratorii si pneumonii inregistrate in ultimele doua saptamani, accesul vizitatorilor in sectiile cu risc din spitale va fi limitat • Din acelasi motiv, scolile din Panciu si Trifesti sunt in carantina


Din cauza numarului mare de viroze respiratorii si pneumonii inregistrate in ultima perioada, conducerea Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) a dispus ca incepand de astazi sa se limiteze accesului vizitatorilor in spitale. Conducerea ASP a luat aceasta masura pentru a preveni raspandirea afectiunilor cailor respiratorii superioare si a pneumoniilor in sectiile sau clinicile cu risc de imbolnavire a bolnavilor, cum ar fi cele de Anestezie si Terapie Intensiva, obstetrica, neonatologie, pediatrie. Numai in ultimele doua saptamani s-au inregistrat 4.300 de viroze respiratorii si 1.200 de pneumonii. Conform celor declarate de dr. Irina Mitroi, director adjunct la ASP, fata de aceeasi perioada a anului trecut numarul virozelor respiratorii si al pneumoniilor este mult mai mare. Una dintre cauze este lipsa iernii si diferentele mari de temperatura dintre noapte si zi. "Incepand de maine (astazi - n.r.) vom limita accesul vizitatorilor in sectiile, clinicile cu risc din spitale. Este vorba de cele de Obstetrica, Pediatrie, Terapie Intensiva. Se impune aceasta masura pentru ca s-a inregistrat o crestere a numarului de cazuri de viroze respiratorii si pneumonii", a declarat dr. Irina Mitroi, director adjunct la ASP.

Carantina in scoli

Scolile iesene vor primi materiale de informare asupra riscurilor virozei respiratorii. Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) va lansa o campanie de informare a elevilor si parintilor asupra riscurilor virozei respiratorii si asupra modalitatii de prevenire a bolii, in urma instituirii carantinei in scolile din Panciu si Trifesti. In acest sens, reprezentantii Ministerului Educatiei au trimis o adresa catre Inspectoratul Scolar Judeten prin care solicita ca elevii sa fie informati asupra virozei. De asemenea, inspectoratul va primi si documentele necesare acestei campanii, care vor fi trimise in scoli, catre profesori si elevi. Profesorii vor avea optiunea sa aduca si un medic in clasa, pentru a-i invata pe copii cum sa se fereasca de boala. Conform precizarilor venite de la MEC, cadrele didactice, in cadrul orelor de dirigentie, trebuie sa acorde un timp suficient educatiei sanitare, insistand asupra importantei spalarii frecvente a mainilor, in special inainte de masa, asupra evitarii folosirii in comun a obiectelor de vesela, batistelor, servetelelor sau a prosoapelor. Tot profesorii trebuie sa-i sfatuiasca pe elevi ca in perioadele in care sunt inregistrate infectii respiratorii sa evite aglomeratiile. De asemenea, elevii trebuie sfatuiti sa consulte medicul de familie. Conducerile institutiilor de invatamant trebuie sa asigure o igiena corespunzatoare a grupurilor sanitare si a salilor de clasa, insistandu-se asupra importantei aerisirii salilor de clase. Nu au fost uitate nici cadrele didactice. Acestea trebuie sa respecte protocoalele prin care profesorii trebuie sa mearga la controale periodice in vederea depistarii si tratarii unor posibile surse de infectie pentru copii.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3085 (s) | 24 queries | Mysql time :0.139013 (s)

loading...