News Flash:

Se elimina roaming-ul pe malul Prutului

12 Noiembrie 2010
1122 Vizualizari | 0 Comentarii
Iesenii nu vor mai plati serviciul de roaming daca vorbesc la telefonul mobil din localitatile aflate langa frontiera. Presedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), Catalin Marinescu, a declarat ca frecventele GSM sunt negociate in aceste zile cu partea moldoveneasca si, in putin timp, vor disparea interferentele dintre companiile de telefonie mobila. "Problema este pe cale de solutionare, chiar in aceste zile se deruleaza sedinte de coordonare cu cei din Republica Moldova si am convenit sa stabilim un numar de canale in GSM pentru a minimaliza interferentele care duc la utilizarea involuntara a roaming-ului", a declarat Catalin Marinescu. In prezent, frecventele operatorilor de telefonie mobila din Romania si Moldova se suprapun in zonele apropiate de frontiera si, din acest motiv, aparatele telefonice capteaza semnal de la operatorii din tara vecina, ceea ce duce la taxarea apelurilor nationale in regim de convorbiri internationale.

Probleme doar cu Ucraina

Acordul cu autoritatile moldovene pentru impartirea canalelor GSM ar putea fi semnat in aceasta saptamana, iar comunicarea noilor frecvente catre operatorii de telefonie mobila va fi facuta in cel mai scurt timp. "Sunt astfel de probleme in aproape toate judetele aflate la frontiera. Pana acum am rezolvat situatia de la granita cu Ungaria si suntem in negocieri si cu celelalte state. Cel mai greu de discutat este cu Ucraina. In ceea ce priveste Moldova, imediat ce se semneaza acordul, vom transmite operatorilor GSM din tara canalele pe care pot transmite, pentru a elimina aproape complet interferarea", a precizat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM. Mentionam ca pana la intrarea in vigoare a acordului cu Moldova si impartirea canalelor GSM, utilizarea accidentala a companiilor moldovene de telefonie poate fi evitata prin dezactivarea serviciului de roaming.

iesenii roaming telefonul mobil frecventele gsm
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1778 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018028 (s)

loading...