News Flash:

Se scumpesc iar carburantii, tigarile si cafeaua: Accizele si TVA-ul contribuie la buget

7 Decembrie 2010
946 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul intentioneaza sa aduca unele modificari la Codul Fiscal, prin care se estimeaza ca incasarile din TVA vor creste cu 457,14 milioane lei in 2011, iar cele din accize cu 40,9 milioane de lei. Guvernul va creste in special accizele la carburanti, tigari si cafea, ceea ce se va traduce prin preturi mai mari.

In principal, cresterea incasarilor de TVA la buget vor fi asigurate prin "continuarea aplicarii masurilor de limitare a dreptului de deducere a TVA pentru achizitia de autoturisme si combustibili necesari functionarii acestora si pentru anul 2011".


Potrivit notei de fundamentare a ordonantei de urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea Codului Fiscal, postata pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, o alta masura care va fi adusa Codului Fiscal in domeniul TVA se refera si la instituirea posibilitatii persoanelor impozabile care au realizat o cifra de afaceri inferioara plafonului de scutire pentru intreprinderi mici de a solicita scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA, in vederea aplicarii regimului special de scutire.


Masura are in vedere reducerea numarului persoanelor inregistrate in scopuri de TVA in scopul imbunatatirii activitatii de administrare a acestora.


De asemenea, se arata in nota de fundamentare, "ca urmare a notificarii Comisiei Europene, care a pus in vedere Romaniei ca va declansa procedura de infringement in cazul neadaptarii legislatiei nationale la prevederile Directivei 2006/112/CE, serviciile prestate in mod gratuit vor fi considerate ca nu sunt in sfera de aplicare a TVA numai in situatia in care nu au legatura cu activitatea economica a persoanei impozabile".


Ce se modifica la accize?


In cazul accizelor, modificarea Codului Fiscal prevede, printre altele, majorarea nivelului accizelor pentru anumite produse energetice, precum si pentru tigarete, potrivit angajamentelor cu privire la respectarea reglementarilor comunitare in domeniu. Pe langa aceasta este mentionata si eliminarea scutirii de la plata accizelor prevazuta in cazul tigaretelor destinate testelor stiintifice si celor privind calitatea produselor.


"Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activitatii cazinourilor si de jocuri tip slot-machine vor permite accesul in locatiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 ore in intervalul 08.00 - 08.00, pentru fiecare persoana", se precizeaza in document.


Pentru cazinouri, biletul de intrare se emite si se incaseaza la receptie pentru fiecare persoana care intra in cazinou, indiferent daca aceasta participa sau nu la jocurile de noroc, iar pentru jocurile tip slot-machine, biletul de intrare se va incaseaza numai de la jucatori. Persoanele carora li s-a eliberat bilet de intrare au obligatia sa-l pastreze, pe toata perioada cat se afla in incinta locatiei in care se elibereaza astfel de bilete.


tva
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2063 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017421 (s)

loading...