News Flash:

Sechestrat in propria casa

17 Iunie 2002
1030 Vizualizari | 0 Comentarii
•Lucian Ezariu si Costel Bulgaru au imobilizat victima de un scaun cu ajutorul unui cablu si a sireturilor de la bocancii acestuia, dupa care i-au furat toti banii de inmormantare, circa 4 milioane de lei

Talharii din comuna Rediu, judetul Iasi, care au sechestrat si terorizat in miez de noapte, timp de doua ore, un batran, in varsta de 87 de ani, au fost condamnati ieri de magistratii Tribunalului. Victima, Vasile Tanasa, a fost imobilizata de scaun cu ajutorul unui cablu si a sireturilor de la o pereche de bocanci pentru a spune unde tine ascunsi banii de inmormantare. Lucian Ezariu (19 ani) si Costel Sebastian Bulgaru (17 ani) au primit ieri 5 ani, respectiv 2 ani si 6 luni de inchisoare pentru talharie. Ei vor fi obligati sa-i plateasca victimei toate cheltuielile de judecata, estimate la patru milioane de lei. Potrivit actului de inculpare, in noaptea de 22/23 ianuarie 2002, cei doi tineri au patruns in locuinta lui Vasile Tanasa, in varsta de 86 de ani, si, prin violenta, l-au deposedat pe acesta de 4 milioane de lei, bani pastrati pentru inmormantare. Costel Bulgaru este elev la o scoala din Iasi, iar in acea perioada se afla in vacanta la bunicii sai din comuna Rediu. In seara respectiva, tinerii au baut impreuna mai multe sticle de bere, intr-un bar apartinand Asociatiei Familiale "Radu", dupa care s-au hotarat sa dea o spargere pentru a mai face rost de ceva bani sa-si cumpere alcool. La o ora tarzie din noapte, ei au escaladat gardul locuintei batranului si au intrat in casa printr-o usa laturalnica. Fara sa stea prea mult pe ganduri, Lucian Ezariu l-a luat la pumni si palme pe proprietar si l-a sechestrat de scaun, legandu-l pe acesta cu sireturile de la bocanci si cu un cablu de la radio. Dupa amenintarile cu moartea, talharii i-au tras batranului un fes pe cap, pentru a nu-i recunoaste. Au urmat scene de teroare, timp in care Vasile Tanase a fost amenintat cu bataia daca nu spune locul unde tine banii de inmormantare. In cele din urma, batranul a cedat presiunilor psihice si a indicat dulapul in care are banii. Dupa jaf, Tanasa a reusit sa se dezlege, alertand vecinii si, ulterior, politia. In urma loviturilor primite, el a avut nevoie de cateva zile de ingrijiri medicale. Pe langa pedeapsa pe care au primit-o, talharii vor fi nevoiti sa achite cate 2 milioane de lei fiecare, reprezentand cheltuielile judiciare
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1839 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020604 (s)

loading...