News Flash:

Sechestru pe averea unui tepar

10 Februarie 2005
1270 Vizualizari | 0 Comentarii
•Judecatori au respins cererea lui Dorin Vaideanu de a nu i se pune sechestru pe avere •Barbatul va ramane in continuare in arest preventiv •Vaideanu a fraudat trei firme cu 12 miliarde lei

Judecatorii au hotarat ieri ca averea lui Dorin Vaideanu, de 48 de ani, din Iasi, cel care a tras o teapa de 12 miliarde lei, sa fie pusa sub sechestru. Prin aceeasi hotarare a judecatorilor de la Tribunalul Iasi, Vaideanu nu a reusit sa iasa din spatele gratiilor, fiindu-i mentinuta arestarea preventiva. Ieseanul a depus in urma cu cateva saptamani o cerere prin care a cerut ca averea sa nu-i fie pusa sub sechestru, insa ieri judecatorii au respins-o. Principalele acuzatii aduse de judecatori lui Dorin Vaideanu sunt de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si folosire ilegala a creditului unei societati. In rechizitoriul intocmit de procurori in urma cu cateva luni, alaturi de Vaideanu au mai fost trimisi in judecata si Magdalena Olenici, de 42 de ani, acuzata de nerespectarea legii contabilitatii si fals in inscrisuri, si Gabriela Ciuhlau, de 44 de ani, pentru fals in inscrisuri. Evenimentele pentru care Vaideanu sta acum dupa gratii s-au petrecut in mai 2003, cand barbatul, in calitate de administrator la SC Cavio Prod SRL Roman, a incheiat un contract cu SC Gemini Grup SRL, prin care achizitiona produse metalurgice in valoare de aproximativ zece miliarde lei. Din rechizitoriu rezulta ca Vaideanu a cumparat aceste produse cu ajutorul unor file de cec, fara a avea insa drept de semnatura in banca. Acelasi plan de tepuire a fost aplicat de Vaideanu si altor firme. Acesta a mai prejudiciat cu doua miliarde lei firma SC Adimet SRL si cu 600 milioane lei firma SC Casteluci SRL Suceava, de la care a achizitionat produse metalurgice. Produsele achizitionate de la cele trei societati comerciale au fost valorificate de catre Vaideanu contra sumei de zece miliarde lei, fara a evidentia aceasta suma in contabilitate. Ceea ce a evidentiat in schimb Vaideanu cu ajutorul Magdalenei Olenici, contabila la SC Cavio Prod SRL, a fost o datorie inexistenta de doua miliarde lei ce atesta faptul ca, in calitate de asociat la SC Cavio SRL, ar fi creditat societatea cu aceasta suma. Anchetatorii sustin ca, in efectuarea inselaciunii, Dorin Vaideanu si Magdalena Olenici au fost ajutati de catre Gabriela Ciuhlau, care a completat mai multe fise pentru a ascunde situatia reala.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1906 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023445 (s)

loading...