News Flash:

Secretarul din comuna Baltati ramane dupa gratii

18 Octombrie 2005
1265 Vizualizari | 0 Comentarii
•Virgil Pintilie, secretarul din Baltati acuzat de acte de coruptie, va ramane dupa gratii prin decizia luata ieri de judecatorii de la Curtea de Apel Iasi

Ieri, magistratii de la Curtea de Apel Iasi au respins recursul formulat de Virgil Pintilie, secretarul comunei Baltati, impotriva propunerii masurii de arest preventiv admisa de Tribunalul Iasi pe data de cinci octombrie 2005. In fata judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi, Virgil Pintilie, secretarul comunei Baltati, a sustinut ca vrea sa fie cercetat in stare de libertate pentru ca a fost arestat pe nedrept. In urma cu doua saptamani, barbatul a fost prins de catre procurorii ieseni in timp ce lua mita de la sateanul Costel Paduraru. Pintilie a incercat sa le explice ieri judecatorilor ca a cazut in plasa procurorilor fara sa comita nici un act de coruptie, ci doar pentru ca incerca sa ajute un satean necajit. "Costel Paduraru avea nevoie de o persoana de ajutor, deoarece are un grad scazut de cultura si asta se poate dovedi si prin declaratia data in fata organelor de urmarire penala. Am acceptat sa umblu pentru obtinerea actelor deoarece Paduraru era de la tara si nu stia unde sa se intereseze", a declarat ieri Virgil Pintilie. De asemenea, Pintilie a mai declarat ca nu a facut decat sa intervina in golaniile facute anterior de catre fostul primar, cel care ar fi emis niste autorizatii de constructie ilegale pe numele lui Costel Paduraru. Conform anchetatorilor, acesta din urma a mers la Virgil Pintilie cu suma de zece milioane lei (1000 lei noi) declarand ca are nevoie de o autorizatie de constructie. Din datele oferite de procurori, secretarul i-ar fi promis lui Costel Paduraru ca Primaria Baltati va emite aceasta autorizatie. Mai mult, anchetatorii mai sustin ca secretatul ar fi comis si infractiunea de trafic de influenta, pentru ca i-a promis lui Paduraru ca va interveni pe langa primarul comunei pentru anularea anumitor procese verbale prin care ar fi primit amenzi in valoare de 50 milioane lei (5.000 lei noi) de la administratia locala pentru ca nu avea autorizatie de constructie pentru imobilul ridicat. Pentru ancheta, procurorii i-au ascultat si telefonul secretarului.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1902 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018629 (s)

loading...