News Flash:

Secretarul general al Prefecturii a scapat de liberali

3 August 2000
1355 Vizualizari | 0 Comentarii
•El este primul functionar public atestat pe post

Alexandru Iftode, secretarul general al Prefecturii, a fost primul functionar public din Casa Patrata atestat pe post, conform Legii functionarului public. Probele pe care le-a sustinut, ieri, in fata comisiei de examinare, formata din reprezentanti ai Ministerului Functiei Publice, ai Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, subprefectul Spiridon Cretu si cadre didactice de la universitatile iesene, au constat intr-o lucrare scrisa si intr-un interviu. Presedintele comisiei a fost Mircea Barbieru, din partea Ministerului Functiei Publice. Tema tratata in lucrarea scrisa a fost Legea fondului funciar. Membrii comisiei au considerat ca secretarul general al Prefecturii a facut o lucrare foarte buna, de 9.80, iar interviul a fost notat cu 9.20. Media obtinuta de secretarul general Iftode a fost de 9.50. In urma acestui rezultat, prin ordin al ministrului functiei publice, el va fi numit in functia de conducere a Prefecturii Iasi. "Cosmarul" politic pentru Alexandru Iftode a luat sfarsit odata cu atestarea sa ca functionar public si pe functia ravnita - secretar general.

Liberalii ieseni au cerut capul lui Iftode

Desi este considerat de prefectul Florin Vitan "pilonul Legii fondului funciar", totusi, activitatea secretarului general al Prefecturii Iasi este umbrita de nemultumirile unor cetateni care au sesizat mai multe nereguli in respectarea acestei legi. De altfel, unul dintre motivele invocate de liberalii ieseni a fost tocmai blocarea de catre Iftode a procesului de aplicare a Legii fondului funciar si, ca atare, PNL Iasi a considerat ca "nu mai are ce cauta in Prefectura".
Alexandru Iftode a fost propus in aceasta functie de catre Biroul Permanent al PNL Iasi, in baza unor intelegeri politice. Refuzul prefectului de a recunoaste aceasta intelegere si, implicit, responsabilitatea partidului liberal privind retragerea secretarului din functie a fost, in opinia liberalilor, "un gest deosebit de grav, care ridica un mare semn de intrebare in ceea ce priveste acordurile din Conventia Democratica". In repetate randuri, Iftode a fost atentionat de catre Biroul Permanent al organizatiei PNL Iasi pentru "unele nereguli in activitatea sa". Anul trecut, pe 26 iulie, Alexandru Iftode a avut o tentativa de a-si prezenta demisia din functia detinuta. Totusi, nu a avut curajul sa mearga pana la capat, pentru ca cererea a fost inregistrata mult mai tarziu, la intoarcerea prefectului din concediul de odihna. Cu toate acestea, presedintele PNL, Mircea Ionescu Quintus, aflat la acea data intr-o vizita la Iasi, a apreciat gestul directorului Iftode ca fiind unul "barbatesc". Conform spuselor deputatului Adrian Mogos, presedintele organizatiei judetene PNL Iasi, "ma asteptam ca prefectul sa inainteze propunerea de schimbare a sefului Departamentului de Administratie Publica Locala. Surpriza a fost insa mare, pentru ca, intors din concediu, prefectul Vitan nu a acceptat demisia si, in aceste conditii, directorul general a revenit asupra deciziei".
Mai mult, la inceputul anului, la Prefectura Iasi a fost realizat un control ministerial, efectuat de doi specialisti ai Ministerului Functiei Publice, din care Alexandru a iesit "sifonat" la capitolul aplicarea Legii fondului funciar. Cei doi reprezentanti ai ministerului de resort au propus eliberarea lui din functie pentru neregulile constatate. Paradoxal, din punct de vedere teoretic, functionarul public Iftode sta foarte bine, dar din punct de vedere practic, el este corigent.
Marcela DONCIU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1350 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017767 (s)

loading...