News Flash:

Sectia de confectii "bolnava" va fi inchisa temporar

27 Martie 2001
951 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma recomandarilor facute de specialistii Directiei de Sanatate Publica, sectia de confectii din Pascani, care apartine de SC IASIM COOP SA Iasi, a fost inchisa. "Seful compartimentului Igiena Muncii s-a deplasat la Pascani pentru a vedea despre ce este vorba si a recomandat inchiderea sectiei. Pana cand partea italiana, cea care trimite materia prima, va furniza date suplimentare asupra materialului, unitatea nu va functiona. S-a propus si schimbarea mediului de lucru pentru angajatele de acolo, dar acestea, sub semnatura, nu au fost de acord cu aceasta propunere", ne-a declarat dr. Maria Barhala, director adjunct al DSP.
Masura a fost luata pana la stabilirea cu certitudine a cauzelor care au dus ca o angajata a unitatii sa se interneze in spital.
Reamintim ca pe 20 martie, Ana-Maria Stefan (44 de ani) a fost internata la Clinica dermatologica a Spitalului "Sf. Spiridon" cu diagnosticul "eritem polimorf". Ea sustine ca, incepand de pe 16 martie, a avut mancarimi de piele, apoi au aparut durerile in gat care, ulterior, i-au afectat vorbirea, dupa ce unitatea a primit un lot nou de materie prima din Italia, pentru confectionarea de salopete. "Nu exista nici un studiu care sa demonstreze ca eritemul este provocat de diferiti coloranti sau materiale textile. Pacienta se simte mult mai bine decat la internare si va putea pleca acasa curand ", declara dr. Daciana Branisteanu, medicul care o are in supraveghere pe Ana-Maria Stefan.
Afectiunea depistata femeii internate face parte din manifestarile alergice. Medicii au constatat, in urma examenelor de laborator a exudatului faringian prelevat de la bolnava, prezenta streptococului betahemolitic, care este raspunzator de producerea eritemului. Partea italiana a mentionat initial ca aceste manifestari pot fi cauzate de cantitatea prea mare de otet cu care a fost tratat materialul.

Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1775 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017037 (s)

loading...