News Flash:

Securistul de la Autoritatea Rutiera

2 Martie 2005
996 Vizualizari | 0 Comentarii
•In cursul zilei de ieri, directorul ARR Iasi a solicitat o intrevedere cu unul dintre reporterii cotidianului ZIUA de Iasi la sediul autoritatii, in scopul de cere oprirea articolelor la adresa acestuia •Situatia creata in jurul firmei Pro Taxi SRL a facut ca seful ARR sa intre in vizorul sefilor de la prefectura, care doresc schimbarea sa din functie •Despre subprefectul Ungureanu, fost angajat la una din firmele clanului Foia, directorul ARR Iasi sustine ca bate campii

Intrat in tiparul unui veritabil securist, Cristian Foia, directorul filialei iesene a Autoritatii Rutiere Romane (ARR), a dorit sa inregistreze convorbirea cu reporterul ZIUA de Iasi fara a-i spune acestuia ca face acest lucru. "Stai sa iti arat ce acte am, ca sa stie pentru ce il dau in judecata", a afirmat ieri Foia catre unul dintre subalterni. Modul in care Foia a inceput discutia este de natura sa demonstreze disperarea sa in ceea ce priveste iminenta unei schimbari. In acelasi timp, Cristian Foia a incercat sa sugereze reporterului ZIUA de Iasi ca, daca va continua pe linia editoriala din prezent, va fi actionat in judecata, considerand ca niciodata nu a fost contactat pentru a oferi o replica sau o parere. Dar tot acesta face diferite trimiteri la legislatia ARR si la modul in care se face comunicarea cu institutia pe care o conduce, sustinand ca nu are nici un drept de a comenta, de a face declaratii de presa sau de a informa intr-un fel sau altul asupra activitatii pe care o desfasoara, care, in conceptia proprie, tine de secretul de stat. Atitudinea sefului de la ARR este de neinteles, in contextul in care doar reporterul ZIUA de Iasi a fost invitat la discutie, in loc sa organizeze o conferinta de presa in care sa prezinte evenimentele legate de retragerea autorizatiei firmei SC Pro Taxi SRL Iasi. In schimb, directorul ARR a incercat sa faca presiuni asupra unui reprezentant al presei, cu scopul de a impiedica aflarea adevarului in ceea ce priveste soarta a mai mult de 230 de oameni de la firma de taximetrie care nu au posibilitatea ca, in timp de 10 zile, sa se transfere de la un dispecerat la altul, acest lucru fiind practic imposibil, pentru ca doar de la Primaria Iasi acestia au nevoie de acte pe care le obtin intr-o luna de zile.

Tot fara licenta

Daca in cazul evenimentelor importante de la Autoritatea Rutiera Romana Cristian Foia nu are delegatie sa faca declaratii sau sa comunice rezultate ale controalelor, seful ARR si-a calcat ieri pe inima si a anuntat, cu zambetul pe buze, ca memoriul facut de firma Pro Taxi SRL a fost respins de conducerea ARR Bucuresti. "Urmare a memoriului depus, le voi comunica faptul ca se mentin masurile dispuse de ARR Iasi. Licenta ramane anulata", a declarat ieri Foia. In acelasi timp, acesta a mai afirmat ca nu a avut nici un moment intentia de a da inapoi licentele firmei Pro Taxi si ca informarea prefecturii a fost eronata. "Cei de la prefectura v-au dezinformat. Nu stiu ce cred ei, dar eu nu am eliberat ieri nici o licenta", a mai declarat Foia. In acest fel, Cristian Foia dezminte afirmatiile facute de subprefectul Ungureanu, care in urma cu doua zile sustinea ca seful ARR a eliberat o noua serie de licente. "In urma discutiilor telefonice pe care le-am avut cu Tatar, a fost luata decizia ca autoturismele Pro Taxi sa fie lasate sa circule fara licenta pana astazi (in urma cu doua zile - n.r.), cand Cristian Foia a fost obligat sa elibereze o noua licenta", a precizat Ungureanu, in urma cu doua zile.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2031 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017945 (s)

loading...