News Flash:

Sefii sportului iesean au fost investiti in functii

29 Mai 2009
688 Vizualizari | 0 Comentarii
Sefii sportului iesean au fost investiti in functii
Intr-o manifestare cu mult fast, Vasile Catea si Ciprian Paraschiv au fost unsi directori coordonatori la Clubul Sportiv Municipal, respectiv la Directia pentru Sport a Judetului Iasi. La ceremonia de investire in functie a celor doi fosti sportivi au participat mai multe personalitati locale. Sala Polivalenta a fost locul ales de cei doi sefi ai sportului iesean pentru a marca investirea lor in noile functii. Ordinul de numire in functie a celor doi fosti sportivi a fost citit de subsecretarul de stat in Ministerul Tineretului si Sportului (MTS), Constantin Neagu. "Va doresc mult succes, pentru ca este multa treaba si va transmit din partea ministrului Monica Iacob Ridzi solicitarea de a lucra in continuare in echipa si sa faceti doar politica sportului", a spus Constantin Neagu. La aceasta ceremonie au mai asistat, printre altii, subprefectii Cristian Angheluta si Dragomir Tomaseschi, vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Adascalitei, viceprimarul municipiului Iasi, Romeo Olteanu, directorul Directiei Judetene de Tineret, Radu Ursanu, fostul director Ion Bucu, presedintele CS Politehnica, Leonid Antohi. Ciprian Paraschiv, noul director al DSJ Iasi, i-a multumit public predecesorului sau, Ion Bucu, cel care a reusit sa schimbe radical fata institutiei in ultimii ani. "Ii multumesc public domnului Ion Bucu pentru tot ceea ce a facut in sportul iesean si pentru DSJ. Va rog sa-l aplaudati pentru ca toate eforturile lui merita apreciate", a declarat Paraschiv, care a continuat: "Ma simt onorat sa ocup aceasta functie si voi face tot ceea ce-mi sta in putere ca impreuna cu Vasile Catea, sa atragem cat mai multi oameni in sala de sport si sa cream conditii dintre cele mai bune pentru pregatirea sportivilor". La randul sau, Vasile Catea, noul director coordonator al CSM Iasi, a recunoscut ca este foarte emotionat. "Cred ca sunt mai emotionat decat atunci cand eram sportiv. Ma bucur ca-mi voi putea pune in slujba sportului toata experienta mea si toata priceperea mea. Sportul m-a desavarsit ca om si este normal ca eu sa incerc sa pun umarul la dezvoltarea sportului local", a declarat Vasile Catea. Vicepresedintele CJ Constantin Adascalitei si viceprimarul Romeo Olteanu le-au urat succes celor doi sefi noi ai institutiilor de sport. "Pe aceasta perioada de criza este nevoie de oameni care sa continue proiectele sportului iesean. Trebuie sa aducem din nou lumea in sala de sport si aceasta va fi misiunea celor doi fosti mari sportivi care acum ocupa fotoliile de conducatori. Le doresc mult succes", a spus Constantin Adascalitei, completat de viceprimarul Olteanu: "In administratia locala vor gasi intotdeauna un partener de discutii pentru binele sportului iesean". Aceasta manifestare s-a incheiat cu o cupa de sampanie si cu promisiunea ca cei doi sefi de institutii vor colabora cat mai bine in urmatoarea perioada pentru dezvoltarea proiectelor sportive ale Iasului.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1748 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018833 (s)

loading...